Explicația lui Burleanu despre adeverința medicală a lui Mircea Lucescu obținută de la un doctor din Belgia
Șeful Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat joi într-o conferință de presă că Mircea Lucescu, decedat pe 7 aprilie, a prezentat, înaintea barajului primei reprezentative a României cu Turcia din 26 martie, o adeverință de la un medic din Belgia care atesta că e apt din punct de vedere medical, informează Agerpres.
Întrebat dacă a știut de diagnosticul complicat al lui Mircea Lucescu și dacă a discutat despre riscurile la care se expune acesta participând la meciul cu Turcia, președintele FRF a răspuns: „Informațiile medicale la care am avut acces au fost foarte fragmentate. Pentru că atunci când vorbim despre situația medicală a oricărei persoane aceste informații sunt confidențiale. În același timp, noi, ca federație, am spus în luna februarie că lucrăm cu mai multe scenarii și că suntem pregătiți pentru orice scenariu. Și chiar am lucrat cu un termen, cel de 20 februarie, iar pe 21 februarie am avut o întâlnire aici cu domnul Lucescu și domnul Stoichiță”.
„Iar domnul Lucescu avea o adeverință medicală obținută de la un doctor din Belgia care atesta că este apt din punct de vedere medical pentru a-și continua activitatea profesională”, a continuat Burleaanu.
FRF a procedat „corect”, spune Burleanu
Președintele FRF consideră că decizia de a continua cu Mircea Lucescu pe banca naționalei României la barajul cu Turcia a fost cea corectă.
„Am văzut în ultima perioadă anumite reacții și consider că Federația Română de Fotbal a procedat corect. Și acum consider că dacă am fi luat în calcul o demitere a domnului Lucescu sau o încurajare a dânsului de a pleca de la echipa națională atunci FRF ar fi fost într-o culpă din punct de vedere profesional, dar și moral. E foarte ușor să fii radical când stai pe fotoliu, dar consider că aceea a fost cea mai bună decizie. Puteți să vă puneți în locul meu și să vă întrebați ce decizie ați fi luat în locul meu, ținând cont că l-am avut la dispoziție pe cel mai titrat antrenor român care și-a dorit să fie alături de echipa națională în cel mai important moment al său”, a explicat Burleanu.
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu a decedat pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani la Spitalul Universitar de Urgență București.
Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.
FRF a anunțat, pe 2 aprilie că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, un egal și 6 înfrângeri.