Explodeaza restantele la creditele in valuta
Datele publicate astazi de catre BNR arata ca soldul total al restantelor la banci a crescut de la 11.1 mld lei la sfarsitul lunii aprilie la 12.64 mld lei la sfarsitul lunii mai, ponderea creditelor restante in totalul soldului de credite ajungand astfel la 6.19%, respectiv 7.45% in cazul restantelor la creditele in lei, si 5.41% in cazul restantelor la valuta. La sfarsitul lunii aprilie, ponderea era de 5.5%, scrie Khris.
Aceasta crestere lunara record de peste 1.5 mld lei s-a datorat in principal evolutiei restantelor la creditele in valuta, soldul acestora majorandu-se cu 1.2 mld lei (!!) pana la 6.8 mld lei, in timp ce soldul restantelor la creditele in lei a crescut cu „doar” 332 mil lei pana la 5.8 mld lei.
In primele cinci luni din 2010, soldul restantelor a crescut cu 4.8 mld lei, cifra aproape dubla comparativ cu suma de 2.8 mld lei inregistrata in primele cinci luni ale anului trecut.
De unde vine aceasta crestere? Aproape jumatate din suma cu care au crescut restantele in luna mai (692.6 mil lei) se datoreaza judetului Bihor (chemical brothers?), nefiind prima data cand in acest judet lucrurile o iau razna. Astfel, in noiembrie 2009, in Bihor restantele la creditele in valuta au sarit cu 437 milioane lei, iar in decembrie au scazut cu 441 milioane lei, detalii aici.
Pe locul doi in topul cresterilor se afla Bucurestiul cu un plus de 247.6 mil lei, iar pe locul trei judetul Timis cu 113.4 mil lei.