Exporturile de grâu ale UE s-au intensificat în ultima săptămână. România, lider în continuare pe piața Uniunii
Exporturile de grâu ale Uniunii Europene au continuat să se intensifice în ultima săptămână, ceea ce duce totalul pentru perioada 1 iulie – 2 septembrie la 3,9 milioane de tone, cu 20% mai mult decât în intervalul similar al anului trecut, arată datele publicate de Comisia Europeană, potrivit platformei de informaţii S&P Global Platts, citată de Agerpres.
Conform informaţiilor publicate luni de EU Crops Market Observatory, în săptămâna ce s-a încheiat la 1 septembrie, Uniunea Europeană a livrat 397.455 tone de grâu, comparativ cu 360.959 tone în săptămâna anterioară.
România rămâne cel mai important exportator de grâu din blocul comunitar, cu livrări de 1,4 milioane tone în perioada 1 iulie – 2 septembrie 2019.
Franţa, cea mai mare putere agricolă din UE şi ţara care ar urma să fie responsabilă pentru 41% din exporturile totale de grâu ale UE în perioada 2019/20, este deocamdată în urma României în sezonul actual, care a început la 1 iulie 2019. Potrivit datelor Comisiei Europene, exporturile totale de grâu ale Franţei s-au situat la 765.260 de tone în perioada de referinţă.
Datele mai arată că Arabia Saudită este principala destinaţie pentru grâul UE, importând o cantitate de 507.921 tone în intervalul 1 iulie – 2 septembrie 2019, devansând Algeria, care a importat 451.161 tone. În mod tradiţional, Algeria a fost principalul cumpărător de grâu provenit din UE.