Sari direct la conținut

Expoziţie despre Ştefan cel Mare, din 26 aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie

HotNews.ro

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției temporare „Ștefan cel Mare – din istorie în veșnicie”. Este cea mai mare expoziţie deschisă în ultimii 14 ani despre marele domnitor şi conţine peste 300 de obiecte descoperite în zona Moldovei între secolele XV-XVII. Expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 26 aprilie – 28 iulie a.c., putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

În vara anului 2017, la aniversarea a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Domnitorului Ștefan cel Mare, Muzeul Național de Istorie a României și Complexul Muzeal Bucovina din Suceava au demarat proiectul expozițional Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie, beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Suceava și de cel al Ministerului Culturii.

La demersul expozițional s-au alăturat mai multe muzee din ţară: Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), şi Muzeul „Arta Lemnului” (Câmpulung Moldovenesc) care au contribuit cu bunuri culturale valoroase atât din punct de vedere științific, cât și artistic.

După vernisajul de la Suceava, expoziția a fost găzduită la Iași de către Muzeul de Istorie a Moldovei (în 2017), iar în perioada 26 aprilie – 28 iulie 2018 va fi deschisă la Muzeul Național de Istorie a României, urmând ca în cursul anului curent să poată fi admirată, de asemenea, la Bistrița și Alba Iulia, în preajma datei de 1 decembrie.

Prin acest eveniment, cel mai mare dedicat domniei lui Ştefan cel Mare după anul 2004, organizatorii și-au propus să readucă în atenţia publicului pe marele voievod al Moldovei, ostaş neînfricat, bun diplomat şi mare ctitor. Personalitatea lui Ștefan cel Mare rămâne una dintre cele mai luminoase ale istoriei noastre, iar urmașii urmașilor lui îi cinstesc amintirea chiar și după mai bine de 500 de ani de la moartea sa.

Deşi în zilele noastre avem puţine obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ştefan cel Mare şi a familiei sale, în expoziţie este prezent stindardul liturgic dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu, cea mai importantă și valoroasă piesă din timpul domniei sale care a fost păstrată până astăzi. Printre piesele remarcabile ce pot fi admirate în expoziție se numără panaghiarul dăruit de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, ctitoriei sale Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Bacău și fragmentul din racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Vor mai fi expuse, de asemenea, pisania Bisericii „Sfântul Procopie” de la Milișăuți (jud. Suceava) – ctitorită de Ștefan cel Mare și distrusă în timpul primului război mondial în timpul confruntărilor ruso-austriece – , documente și manuscrise datând din a doua jumătate a secolului XV.

Pentru o imagine cât mai complexă a epocii lui Ștefan cel Mare, expoziția conține peste 300 de obiecte descoperite în cursul cercetărilor arheologice de la Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Hârlău, Botoșani, Târgu Trotuș, aparţinând secolelor XV-XVII: arme, obiecte de podoabă, monede, vase, cahle pentru sobă și textile arheologice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro