ExxonMobil a ajuns la un acord cu Rusia in privinta unui diferend comercial de peste 600 mil dolari
Gigantul american al hidrocarburilor ExxonMobil si guvernul rus au semnat un acord amiabil care inchide un diferend comercial de peste 600 de milioane de dolari, a anuntat joi ministerul rus de Finante, citat de AFP.
In 2015, grupul american, implantat de lunga durata in Rusia si condu pe atunci de actualul secretar de Stat Rex Tillerson, a sesizat Curtea de arbitraj de la Stockholm pentru a obtine rambursarea unor taxe fiscale legate de proiectul petrolier Sahalin-1, in Extremul Orient, si unde detine 30%.
„Un acord amiabil a fost semnat in 12 septembrie intre Rusia si ExxonMobil”, a anuntat ministerul rus de Finante, intr-un comunicat.
„Partile au ajuns la un compromis reciproc avantajos”, a adaugat ministerul, fara a dezvalui termenii acordului.
Exxon contesta regimul fiscal in vigoare pentru proiectul Sahalin-1. Gigantul a platit un impozit pe profit de 35%, cel fixat la lansarea proiectului, in anii 1990, in conditiile in care acesta a fost redus in 2009 la 20%.
Potrivit cotidianului Kommersant, care citeaza surse apropiate dosarului, ExxonMobil ar fi renuntat la solicitari in schimbul atribuirii unei cote intr-un important proiect de exploatare de hidrocarburi in care beneficiaza de scutiri fiscale.
Activitatea ExxonMobil in Rusia a fost strans legata de grupul semipublic Rosneft dar cooperarea lor a fost afectata de sanctiunile occidentale legate de criza ucraineana.
In iulie, Trezoreria americana a impus o amenda de doua milioane de dolari ExxonMobil pentru ca nu a respectat in 2014 sanctiunile impotriva Rusiei, atunci cand Rex conducea gigantul petrolier.