Sari direct la conținut

ExxonMobil si Petrom au inceput explorarea la mare adancime in Marea Neagra

HotNews.ro
Vasul Deepwater Champion, Foto: Petrom
Vasul Deepwater Champion, Foto: Petrom

Petrom impreuna cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filiala a companiei Exxon Mobil, au inceput forajul de explorare la sonda Domino -1, prima sonda de explorare in ape de mare adancime din sectorul romanesc al Marii Negre, se arata intr-un comunicat al Petrom.

Sonda Domino-este situata in blocul Neptun, la 170 kilometri de tarm, in ape cu adancimea de aproximativ 1.000 de metri. Forajul va fi executat de catre vasul Deepwater Champion, care a sosit recent in apele romanesti dupa finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimeaza ca operatiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile. Forajul de explorare, in special in astfel de zone neexplorate din Marea Neagra, poate conduce sau nu la o descoperire.

  • „Suntem incantati de colaborarea cu Petrom in acest proiect, o colaborare care are la baza experienta ExxonMobil, unul dintre liderii mondiali in explorarea in ape de mare adancime si vasta experienta a companiei Petrom in Romania. Apreciem eforturile depuse de autoritatile romane pentru a sprijini progresul lucrarilor de explorare in Marea Neagra”, a afirmat Ian A. Fischer, Director General al EEPRL. 
  • „Impreuna cu partenerul nostru ExxonMobil, dezvoltam un proiect unic pentru Romania. Explorarea in ape de mare adancime implica riscuri investitionale mari si necesita investitii de mai multe sute de milioane de dolari, dar un eventual succes ar schimba fundamental perspectivele sectorului energetic romanesc”, a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare si Productie.  

Perimetrul Neptun are aproximativ 9.900 km2 in ape cu o adancime ce variaza intre 50 si 1.700 m. In noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited si Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achizitionat o participatie de 50% in zona de mare adancime a perimetrului Neptun. In perioada 2009-2010 Petrom si ExxonMobil au achizitionat date pentru peste 3.000 km2 din cadrul perimetrului Neptun, cu ajutorul tehnologiei seismice 3D.

Deepwater Champion a fost construit in Coreea de Sud si a fost proiectat special pentru un acces facil in si din Marea Neagra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro