Fabrica de numere: cum încearcă România să gestioneze 238.000 de străini într-un sistem pe care nu-l mai poate număra
Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 pusă în dezbatere publică prezintă date statistice impresionante. Dar în spatele tabelelor impecabile se ascunde o criză instituțională reală: un sistem de gestionare a migrației care a crescut de patru ori în cinci ani, un fenomen al „migrației mascate” care corodează însăşi logica vizelor de muncă, şi o țară care aderă deplin la Schengen fără să-şi fi construit încă infrastructura umană necesară.
La sfârşitul anului 2024, Inspectoratul General pentru Imigrări — structura centrală care gestionează întreg fenomenul — administra dosarele a 238.097 de cetățeni străini cu drept de şedere legală pe teritoriul României. Cu 74,5% mai mulți decât în 2020. Numărul creşte mai repede decât capacitatea statului de a-l gestiona.
Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 —transmisă către Comisia Europeană ca parte a unui exercițiu de standardizare comunitară — descrie cu onestitate această situație.
Date și cifre cheie
238.097 – străini cu şedere legală în România la sfârşitul lui 2024
+74,5% – creşterea numărului de rezidenți străini în 5 ani
132.347 – cereri de aviz de angajare înregistrate în 2024
52,6% – din depistările cu şedere ilegală — persoane care aveau aviz de muncă
30,4% – din cererile de azil din 2024 — depuse de muncitori care dețineau aviz de angajare
100.000 – cota anuală de lucrători străini admisă în 2022-2025
Contingentul care a explodat
La baza întregii crize se află o decizie politică de esență economică: creşterea progresivă a contingentului de lucrători străini admişi anual. De la 5.500 în 2014, la 30.000 în 2019 şi, ulterior, la o cotă anuală de 100.000 în perioada 2022-2025. Decizia reflecta o realitate macroeconomică incontestabilă: România se confruntă cu un deficit cronic de forță de muncă, consecință a unei emigrații masive şi a unei rate de îmbătrânire accentuate.
Dar eficienta economică a suplinirii cu forță de muncă străină a venit cu un preț instituțional pe care raportul îl cuantifică: în 2024, au fost înregistrate 132.347 de cereri de aviz de angajare, dar au fost emise doar 105.988 de avize — adică numai 80% din solicitări.
IGI — structura cu mai puțin de 1.800 de angajați care gestionează tot: vize, azil, integrări, retururi, transferuri Dublin — nu a crescut proporțional cu volumul de lucru. Strategia recunoaşte explicit că „capacitățile şi capabilitățile” sunt „subdimensionate”. Aceasta nu este o autocritică, ci o mărturie a unui sistem suprasolicitat.
Avem o legislație bună, „peste medie”, în ceea ce privește protecția drepturilor muncitorilor străini, dar aceasta nu este cunoscută și, de multe ori, nici respectată, spun experții consultați de Hotnews.ro.
Peste 136.000 de cetățeni din afara UE aveau permise de ședere în scopul angajării în România la finele lunii august din acest an, majoritatea provenind din Nepal, Sri Lanka, Turcia, Moldova și India, iar doi din trei imigranți locuiesc în București, Ilfov, Constanța, Timiș și Cluj, arată un studiu realizat de Consiliul Economic și Social (CES).
Migrația mascată: un troian în sistemul de vize
Un capitol foarte interesant este cel care descrie „migrația mascată”.
„O temă care ia amploare este migrația mascată, respectiv intrarea legală în scop de angajare sau studii urmată de nerespectarea scopului călătoriei în România sau depistarea cu ședere ilegală pe teritoriu sau în tentativă de trecere ilegală a frontierei urmate de solicitarea unei forme de protecție internațională. Astfel, peste jumătate din totalul depistărilor cu ședere ilegală înregistrate în anul 2024 a fost reprezentat de persoanele pentru care fusese emis un aviz de angajare în perioada 2020-2024. De asemenea, un procent de 30,4% din totalul cererilor de azil depuse în anul 2024 a fost reprezentat de străini care aveau emise pe numele lor cel puțin un aviz de angajare în perioada 2020-2024”, arată Strategia.
Mecanismul este simplu: un cetățean străin solicită şi obține un aviz de angajare în România. Intră legal. Nu se prezintă la angajator — sau se prezintă şi în scurt timp dispare. Este depistat ulterior cu şedere ilegală sau în tentativă de trecere ilegală a frontierei. Atunci solicită protecție internațională. Care trebuie procesată, care poate fi atacată în instanță, timp în care – spun autoritățile- persoana râmâne pe teritoriul național, de cele mai multe ori necontrolată.
Strategia propune răspunsuri: digitalizarea fluxului de emitere a avizelor de muncă, campanii de conştientizare către angajatori, consolidarea capacității operative de control al legalității şederii.
Azilul şi paradoxul succesului
Numărul de cereri de azil a scăzut spectaculos: de la 12.368 în 2022 la numai 2.467 în 2024, o reducere de 75,7% într-un singur an. La prima vedere, un triumf administrativ. La o analiză mai atentă, imaginea este mai nuanțată.
Scăderea se datorează în bună parte nu unui management mai eficient, ci modificării cadrului legal: adoptarea protecției temporare pentru refugiații ucraineni a mutat sute de mii de cazuri dintr-un „sertar” în altul. De la începutul conflictului, IGI a emis sau reemis permise de şedere pentru 162.147 de beneficiari de protecție temporară, din care 99% cetățeni ucraineni. Presiunea a scăzut pe hârtie. În realitate, s-a redistribuit.
DATE ȘI CIFRE CHEIE
-75,7% scăderea cererilor de azil în 2024 față de 2023
37,47% rata de aprobare a cererilor în 2024 (față de 16,74% în 2023)
162.147 beneficiari de protecție temporară (99% ucraineni)
1.100 locuri în centrele de azil ale IGI (capacitate totală)
1.272 străini integrați în programe de integrare în 2024
Strategia propune descentralizarea activităților de integrare, consolidarea rolului comunităților locale, accesul la educație pentru minori, validarea competențelor dobândite în afara sistemului formal. Toate măsuri corecte, toate împrumutate din arsenalul standard al politicilor europene de incluziune. Niciuna nu răspunde însă la întrebarea pe care strategia o omite: unde vor locui aceşti oameni, în ce şcoli vor învăța copiii lor, şi cine va suporta costul?
Ce nu spune strategia
Există în orice document strategic o tensiune între ceea ce este scris şi ceea ce este gândit. Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 este un document onest în limitele genului. El recunoaşte problemele, cuantifică fenomenele și propune măsuri coerente.
Dar tace cu privire la mai multe întrebări fundamentale. Nu spune cât costă. Secțiunea de impact financiar din Nota de Fundamentare este, literalmente, goală: cifrele din tabel sunt înlocuite cu spații albe. Nicio proiecție bugetară pentru cei cinci ani ai strategiei. Nicio estimare a investiției necesare în resurse umane. Nicio cuantificare a costului social al integrării.
Nu spune nici cât este prea mult. Conține analiza „migrației mascate”, dar nu propune o dezbatere asupra plafonului optim al contingentului. Nu se întreabă dacă 100.000 de avize de angajare pe an este un număr sustenabil pentru sistemul instituțional existent sau nu.
Nu explică nici de ce returnarea funcționează att de greu: din cei 2.876 de străini cărora li s-a emis decizie de returnare cu plecare voluntară în 2024, numai 48,6% au respectat-o. Ceilalți — mai bine de jumătate — au rămas. Strategia menționează cifra. Nu analizează de ce.
Concluzii
Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 este documentul în care statul român recunoaşte, tacit, că a rămas în urmă. Că are nevoie de mai mulți oameni, mai multă tehnologie, mai multă cooperare instituțională, mai multă finanțare europeană şi mai mult timp decât a prezumat.
Ceea ce lipseşte nu este diagnosticul. Este tratamentul. Iar tratamentul nu va putea fi prescris decât atunci când România va fi dispusă să răspundă la o întrebare pe care o evită cu eleganță birocratică: câți străini poate să gestioneze efectiv un stat care încă îşi construieşte aparatul?
Surse primare: Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 (Anexă la Hotărârea Guvernului, aprobată în 2025), Nota de Fundamentare aferentă (Ministerul Afacerilor Interne — Inspectoratul General pentru Imigrări).