Fabrica deMenta cu Razvan Popescu si necunoscutul Orlando – noul matinal de la Radio 21
„Fabrica deMenta” este noul matinal al postului Radio21, dupa plecarea lui Mihai Morar si Daniel Buzdugan, in urma cu cateva luni. Episodul pilot al noii emisiuni a fost vineri dimineata, cand au fost prezentati oficial si cei patru care vor forma echipa noului show – Orlando, Razvan Popescu, Blaj si Bubanu.
Daca prezentatorul Razvan Popescu este cunoscut publicului Radio 21, Orlando este un ascultator al acestui post, prezentat ca avand suficient „curaj incat sa trimita la radio nistre mostre de voce si sa convinga ca merita sansa vietii lui. N-a facut radio niciodata, i-a luat un pic de timp sa treaca de tracul microfonului si este un butoi de talent”. Cei doi sunt completati de Blaj si Bubanu, care s-au impus la Radio Prahova si care, la noul show, urmeaza sa realizeze „pastile si stiri”.
Postul apeleaza in continuare la premii in bani – pentru cei care suna cel mai repede dupa un anume semnal sonor (Jocurile Olimpice, proba de sunat viteza), sau pentru cei care participa la joculetul zilnic „Nu te panica, frate!”. Emisiunea mai contine si rubrici precum Nestirile realizate de times.ro, Biroul de reclamatii pentru abaterile din trafic sau Departamentul Recomandari de Weekend, conform unui comunicat al postului.
Emisiunea este difuzata de luni pana vineri, de la 6.30 la 10.00.
„Fabrica deMenta” ia locul „Diminetii DeMente” realizate timp de cinci ani, la Radio 21, de Mihai Morar si Daniel Buzdugan, care au demisionat de la acest post in iunie a.c.. „Dimineata DeMenta” era lider de audienta pe segmentul matinalelor, la Bucuresti si la nivel urban, la nivel national fiind depasita, in prima jumatate a acestui an, doar de programul de dimineata al Radio Romania Actualitati. Morar si Buzdugan au fost cooptati la noul post de radio comercial al postului Intact, ZU.