Sari direct la conținut

Facebook a încetinit lucrul la câteva produse noi, ca urmare a scandalului în care este implicată compania​

HotNews.ro
Facebook a încetinit lucrul la câteva produse noi, ca urmare a scandalului în care este implicată compania​

​În ultimele zile Facebook a încetinit lucrul la mai multe produse noi pe care le va lansa, pentru a evalua ce impact asupra reputației va avea lansarea acestor produse, în contextul scandalului cu dezvăluirile legate de documentele interne care au arătat că Facebook știa că provoacă mult rău. Informația a fost dată de Wall Street Journal, publicația care a realizat o serie de anchete complexe despre problemele de la Facebook.

Directorii de la companie au decis să pună temporar pauză și la lucrul pentru produse deja existente, iar un grup de lucru va examina pentru ce lucruri ar putea fi criticată compania și cum i-ar putea fi afectată reputația.

Cele mai multe analize interne se vor axa pe cum ar putea arăta viitoarele produse pentru copiii, la doar câteva zile după ce compania a spus că renunță temporar la dezvoltarea Instagram Kids.

Dezvăluirile fostei angajate Frances Haugen au fost intens contestate de Facebook care a spus că datele prezentate de aceasta ”au fost scoase din context”, în timp ce Mark Zuckerberg a spus că anchetele Wall Street Journal oferă o ”imagine neconformă” asupra Facebook și prioritățile ei.

Sursele citate de WSJ spun că în ultimele săptămâni Facebook a înăsprit regulile privind modul în care circulă în companie documentele și o echipă a primit sarcina de a verifica toate cercetările interne care, dacă ar fi făcute publice, ar dăuna imaginii companiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro