Sari direct la conținut

Facilități pentru aleșii și demnitarii care stau în locuințe de protocol: Chiria și întreținerea le vor fi plătite de către instituțiile la care lucrează / Reacții de la Guvern

HotNews.ro
Palatul Parlamentului, București, Foto: Zuma Press/ Profimedia
Palatul Parlamentului, București, Foto: Zuma Press/ Profimedia

​Guvernul a adoptat joi în regim de urgență schimbări majore la legislația privind locuințele de protocol ale RA-APPS. Astfel, vicepreședinții Senatului, ai Camerei Deputaților, miniștri și asimilați ai acestora precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi Avocatul Poporului care solicită astfel de locuințe își vor putea deconta chiria şi cheltuielile de întreţinere ori taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri de la instituțiile unde lucrează.

UPDATE 15:33 La finalul ședinței de Guvern, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului a anunțat că actul a fost adoptat.

  • „Cu iertare, nu știu care era procedura până astăzi, dar de astăzi înainte persoanele care ocupă funcții eligibile pentru a fi beneficiari pentru locuințe de protocol vor beneficia de decontarea sau suportarea chiriei acelei locuințe de către instituțiile pe care le conduc, în condițiile legii.
  • Principala oportunitate pentru care a fost necesară această ordonanță adoptată de Guvern este fluidizarea raportului dintre SGG si RAAPPS in vederea intrarii Palatului Victoria intr-un proces de reabilitate care va dura în jur de 3 ani de zile. Sunt fonduri din PNRR dar este o cheltuiala incă nestabilită care va necesita si plăți din fondul SGG, deși Palatul este un monument istoric in proprietatea RA-APPS”, a declarat Mihai Constantin.

Surse guvernamentale au susținut joi pentru HotNews.ro că pentru toți beneficiarii locuințelor de protocol există și în prezent un fond aferent acestor cheltuieli și că practic ce se schimbă este doar la nivel procedural, în sensul că nu vor mai face ei direct aceste plăți, ci instituțiile în care lucrează.

Pe de altă parte, surse din Parlament au precizat pentru HotNews.ro că în prezent, toți parlamentarii, indiferent că sunt președinți sau vicepreședinți ai Senatului ori Camerei Deputaților, primesc o sumă forfetară fixă în valoarte de 4.600 de lei cu care își pot plăti chiria și utilitățile pentru o locuință de serviciu, dacă nu dețin o astfel de locuință în București sau Ilfov. Această sumă poate fi în prezent decontată. Pentru locuințele de protocol nu exista această posibilitate, motiv pentru care a fost adoptat acest act normativ.

Renate Weber, Avocatul Poporului, a explicat pentru HotNews.ro care e situația locuințelor de serviciu în cadrul instituției pe care p conduce

  • „Eu personal nu am și nu am avut niciodată locuinta de protocol sau din fondul RAPPS. Dar adjuncții Avocatului Poporului care au domiciliul în alte orașe și stau la București pe perioada mandatului au o locuință pusă la dispoziție de RAPPS pentru care instituția plătește chiria și utilitățile din bugetul instituției”, a declarat Renate Weber.

Ce aleși și demnitari pot cere în prezent locuințe de protocol și ce costuri au de achitat

Una dintre modificări vizează anumite facilități pe care le au în prezent aleșii și demnitarii care solicită locuințe de protocol, aspecte legiferate în prezent prin Ordonanța de Guvern nr. 19/2002.

  • Locuințele de protocol se acordă pentru persoanele care sunt alese sau numite în unele functii sau demnitati publice, pe durata exercitarii acestora.

În prezent, pot beneficia de locuințe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcții publice: vicepreședinți ai Senatului şi ai Camerei Deputatilor, miniștri şi asimilați ai acestora, precum şi preşedintele Curtii Constitutionale, preşedintele Curții Supreme de Justiţie, preşedintele Curtii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ şi Avocatul Poporului.

Pentru locuințele de protocol chiria şi cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, după caz, taxele şi impozitele pe cladiri şi terenuri se suporta direct de către persoanele beneficiare.

Unii aleși nu vor mai duce grija acestor cheltuieli. Alții nu vor mai putea cere locuințe de protocol

Guvernul vrea acum să schimbe această situație astfel încât costurile legate de locuințele de protocol să fie suportate în integralitate de către ministerele și instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare.

Numai că lista de beneficiari pentru locuințe de protocol a fost redusă. În proiectul de OUG aflat joi pe masa Guvernului, nu mai apar ca posibili beneficiari președinții Curții Constituționale, ai Curții Supreme de Justiție și ai Curții de Conturi.

  • „Pot beneficia de locuinţe de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care îndeplinesc următoarele funcţii publice: vicepreşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, miniştri şi asimilaţi ai acestora, precum şi preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului (…)
  • Pentru locuinţele de protocol, chiria şi cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, după caz, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri se decontează de instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarii”, se arată în proiectul de OUG.

Cum e motivată schimbarea la locuințele de protocol: Aceste costuri sunt decontate la locuințele de serviciu

În nota de fundamentare se menționează că potrivit Hotărârii Guvernului nr. 900/2022, beneficiarii prevăzuți la art. 4 din OG nr. 19/2002 pot beneficia de locuințe de serviciu pe perioada mandatului cu decontarea cheltuielilor de cazare de catre instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarii.

  • „Totodată, întrucât normele legale actuale situează locuințele de protocol pe o poziție ierarhic superioară față de locuințele de serviciu sau imobilele cu destinația de locuință care se închiriază, prin atribuire beneficiarilor prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011, în raport de importanța juridică pe care acestea o au în activitatea de protocol organizată prin intermediul R.A.-A.P.P.S., pe durata mandatului, rezultă firească intervenția legislativă privind suportarea costurilor privind atribuirea locuințelor de protocol în integralitate de ministerele și instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare, și nu direct de către persoanele beneficiare (…)”, motivează Guvernul.

Bani de la SGG pentru reparații și investiții la locuințele de protocol

O altă modificare prevăzută de proiectul de OUG este posibilitatea ca o parte din cheltuielile pentru reparații și investiții la fondul locativ de protocol și bunuri mobile gestionat de RA-APPS să fie suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

RA-APPS va suporta din veniturile proprii, ca și în anii anteriori, majoritatea reparațiilor și investițiilor la fondul locativ.

Pentru acest an, suma alocată de SGG către RA-APPS depășește 115,4 milioane de lei (cu TVA), sumă care se estimează a fi solicitată și pe următorii 5 ani.

RA-APPS are nevoie de bani în plus și pentru mutarea angajaților de la Guvern la Parlament

Mai mult, RA-APPS va avea anul viitor o cheltuială în plus cu mutarea angajaților din Guvern la Palatul Parlamentului, în contextul în care la Palatul Victoria vor începe ample lucrări de eficientizare energetică, investiție cu bani din PNRR.

O parte din imobilul „Palatul Parlamentului”, situat în Municipiul Bucureşti, str. Izvor nr. 2 – 4, sectorul 5, aflat în domeniul public al statului, se transmite din administrarea Ministerului Dezvoltării în administrarea RA-APPS, pentru a servi drept sediu pentru Secretariatul General al Guvernului și toate entităţile din aparatul de lucru al Guvernului relocate.

  • „Sumele necesare reparațiilor și investițiilor necesare relocării aparatul de lucru al Guvernului în cadrul Palatului Parlamentului ce presupun sisteme de Securitate, precum și pentru realizarea reparațiilor și investițiilor la fondul locativ cu o vechime așa mare care necesită lucrări ample și de consolidare, necesare atât obținerii avizelor legale de funcționare a acestora, pentru siguranța beneficiarilor sau pentru atractivitatea pe piața imobiliară nu mai pot fi acoperite din veniturile regiei, fiind necesare alocări de fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului”, se arată în nota de fundamentare.

În prezent, după diminuarea constantă a pierderilor și acoperirea tuturor pierderilor din anii precedenți, RA-APPS înregistrează un profit brut de cca 4,5 milioane de lei.

Pentru a mai face rost de bani, o altă schimbare propusă de OUG este aceea ca imobilele administrate de RA-APPS să poată fi atribuite prin contract de locațiune, pe bază de tarif orar, la cererea persoanelor fizice sau juridice, în vederea desfășurării unor activități cu caracter ocazional precum organizare evenimente, târguri, expoziții, filmări, activități sportive, culturale, de agrement, conform destinației imobilului.

Fondul locativ administrat de RA-APPS cuprinde 821 de imobile proprietate publică și privată a statului, dintre care 80% cu o vechime de peste 75 de ani, ce necesită lucrări de consolidare sau de investiții ample, Regia suportând toate lucrarile de întreținere, raparații și investiții până la această data (cu excepția imobilelor de reprezentare și protocol) cu preponderență din venituri proprii din închirieri și într-un procent ocazional din venituri din vânzari imobile (..)

Reparațiile de natura investițiilor și investițiile realizate în ultimii 3 ani de RA-APPS la fondul locativ de stat (cu excepția bazei de reprezentare și protocol) a fost de cca 120 milioane de lei, în condițiile în care veniturile din vânzari imobile au fost de cca 45 milioane de lei.

INTERVIURILE HotNews.ro