Facilitățile pentru plata chiriei mai așteaptă. Legea nu se poate aplica, iar Ministerul Finanțelor nu știe cine trebuie să elaboreze procedurile
Pentru cine mai ține minte, în luna mai a fost publicată în Monitorul oficial o Lege prin care persoanele fizice și firmele care au fost afectate în perioada stării de urgență pot amâna plata chiriei (o detaliem mai jos). Camera Consultanților Fiscali a dorit clarificări tehnice de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pe chestiunea legată de neimpozitarea veniturilor din chirii (în anumite condiții). Ei bine, se pare că autoritățile nu vor aplica această lege prea curând, fiind probleme și pe caracterul retroactiv al amânării plății chiriei. O recunoaște chiar Ministerul, care dă de înțeles că legea e prea vagă și inaplicabilă. Instituția spune că a trimis o solicitare la Parlament pentru precizări, dar nu a primit răspuns, încă.
Foarte pe scurt:
- Legea privind amânarea plătii chiriei a fost publicată pe 21 mai
- Termenul pentru realizarea procedurilor era de 15 zile
- Ministerul Finanțelor nu știe cine trebuie să elaboreze procedurile
- MFP consideră că legea nu se poate aplica
- MFP a cerut precizări de la cele două camere ale Parlamentului, dar nu a primit răspuns
Într-un răspuns către Camera Consultanților Fiscali referitor la termenul pe care legea îl prevede, de încadrare în termen, unde se menționează că „ministerele de resort vor elabora proceduri de punere în aplicare”, MFP spune: acest aspect implică, în primul rând, identificarea autorităților cărora le revine această competență, precum și cunoașterea intenției de reglementare, fapt pentru care Ministerul Finanțelor Publice a considerat, la rândul său, că este necesar a fi aduse clarificări de către emitent.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor nu știe cine trebuie să elaboreze procedurile de punere în aplicare.
De asemenea, MFP consideră că legea nu se poate aplica:
„Plecând de la ideea existenței unor neclarități și inadvertențe în cuprinsul actului normativ, împrejurare în care dispozițiile legii par a fi inaplicabile până la clarificarea sau, după caz, reglementarea tuturor aspectelor astfel avute în vedere, MFP a formulat o solicitare punctuală ce s-a transmis celor două camere ale Parlamentului, la care, însă, nu s-a primit răspuns”.
Mai sunt și alte aspecte neclare cu privire la aplicarea legii, printre care și caracterul retroactiv al legii, pentru că a fost publicată pe 21 mai, iar facilitatea de amânare a chiriei se aplică pentru toată perioada stării de urgență precum și în luna următoare celei în care a încetat starea de urgență.
DOCUMENTUL Ministerului Finanțelor prin care răspunde Camerei Consultanților Fiscali cu privire la faptul că nu poate aplica legea. (click pentru a deschide și studia documentul)
Ce spune legea respectivă
HotNews.ro a scris despre aceasta chiar în ziua publicării ei în Monitorul Oficial:Persoanele fizice și juridice pot amâna plata chiriei. Care sunt pașii. Practic, mai jos reluăm acel text.
Locatarii, respectiv operatorii economici practicanți ai profesiilor liberale afectați de starea de urgență pot cere amânarea chiriei. Sunt anumite condiții și o procedură care trebuie îndeplinită. De precizat că amânarea nu înseamnă că nu se vor plăti acei bani. În caz contrar, intervine executarea silită.
În cazul persoanelor fizice, acestea trebuie să fi fost afectate direct sau indirect în perioada stării de urgență.
La operatorii economici, practicanți ai profesiilor liberale, entitățile juridice de drept privat, aceștia trebuie să fi avut activitatea întreruptă sau veniturile sau încasările să fi scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență.
Plata chiriilor către locatori (cei care au pus la dispoziție spațiul) va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul acestora, la cererea locatarilor.
Care ar fi pașii:
Se face o cerere – care poate fi depusă și prin poștă electronică la o adresă de e-mail care va fi afișată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.
• Acesta va fi însoțită de contractul de locațiune între locator (cel care a dat spațiul spre închiriat) și locatar alături un act adițional între cei doi la contractul de locațiune, care va conține:
1. acordul părților pentru amânarea plății chiriei, durata perioadei de amânare a plății, suma aferentă acestei perioade
2. datele de identificare ale celor doi
3. datele contului bancar al locatorului în care urmează a se face plata de către organul fiscal
4. data semnării și cele două semnături.
• Orice fel de act al locatarului care dovedește imposibilitatea plății chiriei pe perioada specificată în actul adițional dintre cei doi.
• Pentru a beneficia, locatarii trebuie să pună la dispoziția organului fiscal orice fel de act justificativ care să arate că este în imposibilitatea plății chiriei în perioada specificată.
Pot face cerere de plată către operatorul fiscal teritorial competent, locatorii (cei care au dat spațiul în chirie) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- chiria lunară specificată în actul adițional dintre locator și locatar specificat este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020.
- valoarea maximă a chiriei lunare din actul adițional este de maximum 10.000 RON pentru operatorii economici pentru fiecare locație și maximum 2.000 RON pentru persoane fizice pentru o singură locație.
ATENȚIE: Locatarii care beneficiază de această facilitate sunt obligați să plătească chiriile lunare, a căror plată a fost amânată prin act adițional între locator și locatar, organului fiscal teritorial competent, care a plătit aceste chirii locatorului, eșalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020.
În cazul în care, locatarii nu își îndeplinesc obligația, organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanțelor nerecuperate, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Facilitățile se aplică în mod corespunzător pentru toată perioada stării de urgență, precum și pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgență.
În termen de 15 zile, ministerele trebuie să elaboreze proceduri de punere în aplicare.
Ei bine, acest termen de 15 a expirat de multa vreme. Legea nu se aplică, încă. Poate, cine stie, cele două camere ale Parlamentuui vor veni cu lămuriri către Ministerul Finantelor.