Sari direct la conținut

Factura totala la gaze va creste in medie cu 5,6% dupa ce ANRE a decis majorarea pretului gazelor cu 8% pentru consumatorii casnici

HotNews.ro
Piata gazelor naturale, Foto: Freepik.com
Piata gazelor naturale, Foto: Freepik.com

Factura totala la gazele naturale pentru consumatorii casnici va creste in medie cu 5,6%, incepand cu 10 ianuarie, potrivit unor calcule ale Federatiei Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE). Acest procent de crestere variaza de la un furnizor la altul. Factura cuprinde atat pretul de achizitie al gazelor, cu TVA si accize, cat si tarifele de transport si distributie. Reamintim ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat luni cresterea cu peste 8% a preturilor la gazele furnizate consumatorilor casnici, incepand cu data de 10 ianuarie 2018. Tarifele aprobate sunt cele ale gazelor, fara a include si cele de distributie si de transport.

„Reamintim ca, incepand cu 1 aprilie 2017, pretul cu care furnizorii cumpara gazul de la producatorii interni nu mai este stabilit de autoritati, fiind rezultatul evolutiei cererii si ofertei din piata. ANRE analizeaza periodic evolutia pretului gazelor achizitionate de furnizori avand obligatia de a ajusta valoarea de transfer catre consumatorii casnici, conform legislatiei in vigoare. Subliniem ca aceasta ajustare de pret a fost cauzata exclusiv de majorarea costurilor de achizitie a gazelor din productia interna, tariful de distributie si marja de furnizare ramanand neschimbate”, se arata intr-un comunicat al ANRE.

Practic, este liberalizat pretul de achizitie al gazelor de la producatorii interni de catre furnizori, insa pretul gazului care ajunge efectiv la consumatorul casnic este inca reglementat.

In urma deciziei de luni, ANRE recunoaste costuri de achizitie a gazelor naturale pentru furnizori de 88,28 lei/MWh, fata de 81,48 lei/MWh cat era pana acum. Este important de mentionat ca ANRE stabilise o valoare a costurilor de achizitie de 81,48 lei/MWh pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, insa autoritatea a majorat preturile inainte sa expire aceasta perioada. Reamintim ca in luna noiembrie, au fost lansate teorii alarmiste legate de piata gazelor si preturi, fara fundament, inclusiv de catre reprezentanti ai furnizorilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro