Sari direct la conținut

Facturile la energie și gaze: Când va fi adoptată Ordonanța cu noile tarife pe care le vor plăti clienții și firmele de la 1 aprilie

HotNews.ro
Factura la energie, Foto: Agerpres
Factura la energie, Foto: Agerpres

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat joi la finalul ședinței de Guvern în ce stadiu se află și când ar urma să fie adoptată Ordonanța de urgență privind noua schema de ajutor la facturile de energie și gaze naturale care ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie.

  • „Astăzi la Guvern am avut o întâlnire la ora 13:00 pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, la care a participat ANRE și furnizorii și distribuitorii de energie.
  • Ministerul Energiei avea finalizată partea de OUG cu privire la măsurile pe care premierul le-a și prezentat de altfel. Până mâine așteptăm de la autoritatea de reglementare să integrăm în OUG niște lucruri care se referă la tarifele de reglementare.
  • Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toți actorii din piață, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această Ordonanță de urgență în așa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcțiune noua schemă de ajutor pentru români la prețurile la anergie și gaze naturale.”, a declarat Virgil Popescu.

Ce noi măsuri de sprijin a promis Guvernul pentru plata facturilor la energie și gaze de la 1 aprilie

Premierul Ciucă a anunțat, în data de 24 februarie 2022, că Guvernul a decis să introducă noi măsuri de protejare a populației de efectele creșterii preturilor la energie și gaze, care vor fi aplicate timp de 1 an de zile, începând cu 1 aprilie, și care vor avea un impact financiar total de 14,5 miliarde lei până la finele anului 2022.

Măsurile de sprijin la electricitate: Impactul total este de 9,16 miliarde de lei

  • La electricitate pentru clienții casnici s-a stabilit introducerea unui tarif social 0,68 lei per kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kilowați. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest timp de consum.
  • Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 de kw vor beneficia de tariful de 0,8 lei per kilowatt cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.
  • Pentru clienții non-casnici, IMM-uri, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, locașuri de cult, ONG-uri etc va fi un tarif unic de 1 leu per kilowatt cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin pentru aceste categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei.
  • pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor cu până la 20%. În total impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici și non-casnici este la electricitate de 9,16 miliarde lei până la sfârșitul acestui an.

Măsurile de sprijin la gaze naturale: Impactul total estimat este de 5,3 miliarde de lei

  • Clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 metri cubi (mc) la gaze naturale vor beneficia de un tarif de 0,31 lei per kilowatt. Impact estimat – 2,8 miliarde de lei până la sfârșitul anului.
  • pentru consumatorii non-casnici (IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, primării etc) costul gazului natural va fi de 0,37 lei per kilowatt.
  • marii consuimatori vor beneficia de scheme separate. Impact estimat – 2.5 miliarde de lei până la sfârșitul anului
  • Impactul total estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei.
  • împreună măsurile pentru 1 an de zile atât pentru energia electrică, dar si pentru gaze naturale vor avea un impact total estimat de 14,5 miliarde de lei până la finele anului 2022.

Măsuri suplimentare pentru piață: Impozit pentru activitatea de trading, suspendarea certificatelor verzi

Ciucă a mai precizat că Guvernul a decis o serie de măsuri suplimentare pentru piață pentru a tempera volatilitatea prețurilor fără a încălca regulile europene care ar expune România unor proceduri de infringement și ar putea crea dificultăți majore în funcționarea pieței de energie:

  • 1. introducerea unui impozit suplimentar pentru activitatea de trading pe piața din România pentru a descuraja tranzacțiile repetate care pot conduce la creșterea prețurilor.
  • 2. suspendarea certificatelor verzi până la sfârșitul anului 2022 și prelungirea valabilității lor cu perioada suspendată. Această măsură va reduce temporar presiunea fiscală asupra bugetului care va putea astfel suporta mai bine măsurile de protejare a populației și economiei.
  • 3. rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori.

Acestea sunt măsurile despre care Guvernul a spus că ar urma să fie implementate după data de 1 aprilie, însă de atunci și până în prezent Executivul nu a adoptat Ordonanța care ar trebui să pună în aplicare noua schemă de sprijin în actuala situație de criză pe piața de energie și gaze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro