Sari direct la conținut

Fagaras: Doi parinti si copilul lor in varsta de patru ani, gasiti morti in casa

HotNews.ro

Doi parinti si baiatul lor in varsta de patru ani au fost gasiti morti, luni, in garsoniera din Fagaras in care locuiau, dupa ce vecinii au reclamat ca miroase urat pe palier, relateaza News.ro. Politistii nu au gasit urme de violenta, luand in calcul ca cei trei sa fi murit intoxicati cu monoxid de carbon de la aragazul lasat deschis.

Barbatul in varsta de 40 de ani, femeia de 43 si fiul lor de patru ani au fost gasiti morti, luni, in garsoniera in care locuiau, aflata intr-un bloc de pe strada Parcului din municipiul Fagaras.

Cadavrele au fost descoperite dupa ce vecinii au sunat la 112, reclamand ca pe palier miroase urat, potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov.

Pompierii care s-au deplasat la fata locului au gasit victimele in pat, semn ca ar fi murit in somn, in timp ce aragazul era aprins, potrivit sursei citate.

„S-a deplasat la fata locului un echipaj de descarcerare si un echipaj SMURD. S-a patruns in apartament, dar din pacate medicii nu au mai putut face nimic. S-a constatat decesul celor trei victime”, a declarat Ciprian Sfreja, purtator de cuvant al ISU Brasov.

Vecinii au declarat ca nu i-au mai vazut pe cei trei de aproapte doua saptamani. Barbatul era cautat de catre colegii de la fabrica la care lucra, in timp ce baiatul nu mai fusese la gradinita.

Politistii din Fagaras au facut cercetarea la fata locului si nu au gasit urme de violenta, acestia luand in calcul varianta ca cei trei sa fi murit intoxicati cu monoxid de carbon. Medicii legisti vor stabili cauza exacta a mortii victimelor dupa efectuarea necropsiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro