Sari direct la conținut

Falimentul City Insurance, demarat oficial în instanță: Toate polițele în vigoare vor înceta de drept în maxim 90 de zile / Câte polițe mai sunt în vigoare potrivit ASF – UPDATE

HotNews.ro
City Insurance, Foto: AGERPRES
City Insurance, Foto: AGERPRES

Tribunalul București a decis miercuri, 9 februarie, deschiderea procedurii falimentului împotriva City Insurance, fostul lider RCA cu peste 3,13 milioane de polițe RCA în vigoare la finele anului trecut. Efectul imediat este că în termen de 90 de zile, de la acest moment polițele de asigurare emise de City încetează de drept.

  • UPDATE ASF pentru HotNews.ro: „La 31.01.2022, erau în vigoare circa 1.157.213 polițe. Majoritatea polițelor RCA rămase expiră în următoarele luni (februarie, martie, aprilie, mai). În luna februarie vor expira circa 200.000 de polițe.”

Anunțul făcut miercuri de Tribunalul București:

„Prin hotărârea pronunţată astăzi, 09.02.2022, în cauza nr. 27011/3/2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a admis cererea creditoarei Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A.

Prin aceeaşi hotărâre a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar CITR Filiala Cluj S.P.R.L.

În cauză, judecătorul sindic a fixat următoarele termene limită:

  • a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 28.03.2022;
  • b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 18.04.2022;
  • c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 13.05.2022;
  • d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 25.04.2022.

În vederea facilitării demersurilor de înregistrare a declaraţiilor de creanţă, precizăm că cererile de înscriere la masa credală, însoţite de documentele justificative şi dovada achitării taxei judiciare de timbru vor fi transmise la grefa Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, atât în format scriptic (hârtie), cât şi în format electronic (documente PDF de maximum 4 MB fiecare) exclusiv la adresa de email trb-falimentcity@just.ro, urmând ca exemplarul destinat practicianului în insolvenţă să fie transmis pe adresa de corespondenţă electronică ce va fi indicată de acesta prin notificare.”, se arată în decizia publicată pe portalul instanțelor.

De notat că în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, la articolul 262 este prevăzut că:

  • în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleaşi condiţii, se vor denunţa şi contractele de reasigurare.”

Efectele deciziei Tribunalului București: Explicațiile Fondului de Garantare a Asiguraților

Tot miercuri, în urma deciziei Tribunalului București, FGA a venit cu câteva precizări legate de efectele acestei hotărâri, astfel:

  • „Decizia din data de 09.02.2022 nu este definitivă. Deschiderea procedurii de faliment își produce efectele atat în cadrul procedurii de faliment a societății de asigurare cât și cu privire la desfășurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraților.
  • Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
  • De asemenea, de la data deschiderea procedurii falimentului, în cazul Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA., începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menționată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată.
  • Hotărârea din data de 09.02.2022 nu modifică activitatea de primire și procesare a Cererilor de plată (Anexele 9/10).
  • Potențialii creditori de asigurări ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA. pot depune, atât electronic cât și prin poștă, cereri de plată (Anexa 9/10) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 7). Formularele sunt disponibile online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare
  • Creditorul de asigurări poate urma separat, pe lângă procedura administrativă necontencioasă prevazută de Legea nr. 213/2015 pentru încasarea despăgubirii de la FGA şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015.”

Lista păgubiților și clienților City Insurance: Peste 191.000 de dosare deschise, printre care și Ministere, Servicii de Ambulanță, SPP ori CNAIR / Fostul lider RCA are peste 3,13 milioane de polițe în vigoare

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a publicat miercuri, 8 decembrie, 2021, lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe au rezultat din evidențele transmise de City Insurance, fostul lider RCA intrat în procedură de faliment. Datele publicate arată că momentan sunt deschise peste 191.000 de dosare (în care se solicită despăgubiri ori sume asigurate), inclusiv din partea unor Ministere, Servicii publice de Ambulanță, SPP ori CNAIR. Pe de altă parte, sunt în vigoare peste 3,13 milioane de polițe de asigurare la acest asigurător.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a reamintit atunci faptul că, potrivit legii, este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro