Sari direct la conținut

Falimentul City Insurance: Peste 1000 de români vor primi luni despăgubiri de peste 2,3 milioane de lei / Despăgubirile cerute până acum sunt estimate la peste 100 milioane de euro

HotNews.ro
City Insurance, in faliment, Foto: City Insurance
City Insurance, in faliment, Foto: City Insurance

​Păgubiții City Insurance încep luni să-și primească sumele solicitate în baza dosarelor de daună deschise la acest asigurător intrat în procedură de faliment. Este vorba de peste 2,3 milioane de lei pentru 1.003 de cereri de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a primit, până la 26 noiembrie 2021, 68.931 cereri de plată precum și 35.687 cereri de deschidere de dosare.

Potrivit datelor comunicate vineri de ASF, din numărul total al cererilor de plată primite de către FGA, 5.556 de cereri au fost transmise de către BAAR, 5.705 reprezintă solicitări de regres primite de la asigurători, în timp ce restul de 57.670 de cereri de plată au fost transmise de diverși alți creditori.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat vineri că termenul pentru primele plăți a despăgubirilor se împlinește luni, 29 noiembrie, în condițiile în care, potrivit prevederilor legale, dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fond s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF prin care s-a retras autorizația de funcționare a City Insurance, respectiv 27.09.2021.

Structura de personal a FGA a fost crescută de la cca. 75 la 175 de angajați pentru a gestiona dosarele de daună ale City

În vederea analizării cererilor de plată înregistrate FGA a procedat la preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile de la asigurător, proces de durată având în vedere dimensiunea companiei și a bazelor de date deținute de acesta, preluarea evidențelor fiind finalizată în termenul prevăzut de legislație, de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare a Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A, respectiv la data de 27.10.2021.

Procesul de analiză a cererilor de plată în vederea efectuării plăților a fost inițiat după finalizarea preluării bazelor de date, fiind un proces complex, având în vedere numărul semnificativ de cereri de plată primite.

Gestionarea procesului de înregistrare a cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7/cererilor de plată-anexele 9 și 10, dar și de instrumentare a dosarelor deschise sau preluate de Fond de la City Insurance, a presupus, printre altele, creșterea structurii de personal de la cca. 75 la 175 de angajați, atât în structura centrală a Fondului, cât și în teritoriu.

Redimensionarea numărului de angajați vine în sprijinul desfășurării activității FGA în cazul City Insurance, precum și în întâmpinarea solicitărilor extrem de numeroase primite de la creditorii de asigurare ai acestei societăți.

Fondul susține că odată cu această nouă structură ‘va depune toate eforturile pentru a asigura un ritm constant de analiză și plată a cererilor, urmărind soluționarea cererilor de plată înregistrate într-un termen rezonabil.’

Pentru a asigura un principiu de echitate în relația cu toți petenții de asigurare, FGA înregistrează și analizează cererile în ordinea primirii acestora la Fond. Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online, pe site-ul FGA: https://www.fgaromania.ro/status-cereri-nou

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare

FGA a mai reamintit vineri că este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.

Conform art.13 alin 4 din Legea 213/2015: ”Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa Comisiei Speciale” a FGA.

Falimentul City Insurance: Despăgubirile solicitate până acum sunt estimate la peste 100 milioane de euro / Ce bani sunt în conturile FGA și când vor începe plățile

Păgubiții și clienții City Insurance, fostul lider RCA intrat în procedura de faliment, au trimis până acum aproximativ 56.900 de cereri de plată de despăgubiri și restituiri de prime către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), iar valoarea despăgubirilor solicitate de către aceștia este estimată la aproximativ 530 milioane de lei, a precizat marți, 16 noiembrie, pentru HotNews.ro Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Suma este aproape de totalul resurselor FGA, dar Fondul poate să-și majoreze disponibilitățile.

  • „FGA a primit până la această dată un număr de cca. 56.900 cereri de plată (despăgubire și restituire), fiind în acest moment în proces de înregistrare a acestora. Valoarea despăgubirilor solicitate de către creditorii de asigurare ai societății City Insurance SA aferente cererilor de plată depuse până la această dată este estimată la aproximativ 530 milioane lei.”, au precizat marți pentru HotNews.ro oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Anterior, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a comunicat către HotNews.ro că termenul calculat pentru începerea plăților este 29 noiembrie 2021.

Ce opțiuni au cei aproape 3 milioane de clienți ai City Insurance, după ce a început falimentul acestui asigurător RCA / Ce trebuie să știe păgubiții

Cei aproape 3 milioane de români care au polițe RCA la City Insurance au două opțiuni după ce ASF a decis să ceară falimentul acestui asigurător: pot să-și păstreze asigurările până la data expirării ori pot să le denunțe și să încheie contracte la un asigurător fără probleme.

Dacă ești client City și vrei să denunți polița RCA, dacă nu ai avut daune în perioada de valabilitate de pâna la denunțare, pentru perioada neexpirată ai dreptul să îți recuperezi diferența de primă de la Fondul de Garantare a Asiguraților, se arată într-un ghid lansat luni de UNSAR și BAAR pentru clienții și păgubiții acestei societăți.

Cei mai afectați vor fi însă păgubiții, cei loviți în trafic de o mașină asigurată la City, deoarece multe service-uri nu mai fac reparații pe aceste polițe și toate despăgubirile de la acest asigurător vor fi plătite de FGA în limita a 500.000 de lei pentru fiecare contract de asigurare. Pentru diferență este nevoie să te înscrii la masa credală, in cadrul procesului de faliment al asigurătorului.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri seara să îi retragă autorizația de funcționare societății City Insurance, cea mai mare companie de asigurări și liderul pieței RCA, cu aproape 3 milioane de asigurați. Măsura a fost luată după constatarea stării de insolvență a asigurătorului, ASF urmând acum să promoveze în instanță cererea de deschidere a falimentului.

Amintim că, potrivit legislației din România, orice asigurare RCA validă, indiferent de cât de puțin costă, permite despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în limita a 6,07 milioane de euro, în timp ce pentru daunele materiale, limita de despăgubiri este în prezent de 1,22 milioane de euro.

  • Deci o asigurare RCA, în afara șoferului vinovat, despăgubește pe oricine suportă o daună inclusiv pe membrii de familie ai șoferului vinovat aflați cu acesta în autovehicul în momentul accidentului.

Altfel spus, în cazul unui accident, de care tu, client City Insurance, te faci vinovat, asigurarea RCA poate suporta plata acestor despăgubiri maxime. În situația tragică în care apar victime în mașina ta ori a celui pe care l-ai lovit, cheltuielile cu spitalizarea ți-ar fi greu de suportat, dacă nu ai avea o asigurare RCA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro