Familia lui Avicii, mesaj ce sugerează că DJ-ul s-a sinucis: Nu a mai putut continua. A vrut să îşi găsească pacea
Familia DJ-ului suedez Avicii, pe numele real Tim Bergling, a transmis un nou mesaj după moartea artistului, despre care a spus că a fost un suflet fragil, că nu a fost făcut pentru „maşinăria de business” în care s-a găsit şi că „nu a mai putut continua”, dorind „să îşi găsească pacea”, scrie News.ro. Revista Variety.com notează că acest mesaj ar lăsa să se înţeleagă că artistul s-a sinucis.
„Dragul nostru Tim a fost un căutător, un suflet artistic fragil în căutarea unor răspunsuri la întrebări existenţiale. Un perfecţionist care a călătorit şi a muncit din greu, într-un ritm care a dus la un nivel de stres extrem. Când a încetat să mai susţină turnee, şi-a dorit să găsească echilibru în viaţă, să fie fericit şi să poată face ceea ce a iubit cel mai mult – muzica”, arată mesajul familiei artistului.
„S-a luptat cu gânduri despre sens, viaţă şi fericire. Nu a mai putut continua. A vrut să îşi găsească pacea. Tim nu a fost făcut pentru maşinăria de business în care s-a găsit. A fost un băiat sensibil care şi-a iubit fanii, dar a evitat să se afle în lumina reflectoarelor. Tim, vei fi iubit întotdeauna şi îţi va fi simţită lipsa. Persoana care ai fost şi muzica ta îţi vor păstra amintirea vie. Te iubim, familia ta”, mai arată acest mesaj.
Potrivit Variety.com, nu este clară semnificaţia acestui mesaj, deşi ar putea fi o sugestie că artistul s-a sinucis. Un raport al poliţiei este aşteptat în următoarele zile.
Anterior, familia lui Avicii le-a mulţumit artiştilor şi fanilor care i-au adus omagii DJ-ului suedez, după ce acesta a decedat, vineri, la vârsta de 28 de ani.
DJ-ul suedez Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a murit vineri, la vârsta de 28 de ani, potrivit unui anunţ făcut de agentul lui. El a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri. O cauză a morţii nu a fost dezvăluită.
„Două analize post mortem au fost făcute”, a anunţat Poliţia din Oman, confirmând că nu există „suspiciuni criminale”.
Avicii s-a aflat cu o zi înainte de deces în vacanţă, în Oman. Familia sa care s-a întors în ţară pentru a transporta trupul neînsufleţit în Suedia.
Sute de fani s-au adunat în centrul oraşului Stockholm în weekend pentru a-l onora pe DJ. Vânzările digitale ale pieselor semnate de Avicii au crescut, vineri, în Statele Unite, cu 6.000%.
Clopotele unei biserici din Olanda au reprodus unele dintre cele mai de succes piese ale sale, precum „Wake Me Up”, „Hey Brother” şi „Without You”. Melodii ale artistului au fost reproduse şi de o biserică din Stockholm.
În 2016, Avicii a anunţat că va renunţa la show-uri, iar în luna august a aceluiaşi an l-a susţinut pe ultimul, în Ibiza.
Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie 2016. Ulterior, el a explicat revistei Billboard faptul că a luat această decizie din cauza stării sale de sănătate.
Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy – pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One”, „Wake Me Up”, „You Make Me”, „X You”, „Hey Brother”, „Addicted to You”, „The Days”, „The Nights” şi „Waiting for Love”. A lansat două albume de studio – „True” (2013) şi „Stories” (2015).