Sari direct la conținut

Familia lui Ilarion Ciobanu vrea discretie totala in privinta decesului actorului

HotNews.ro

Familia lui Ilarion Ciobanu doreste discretie totala in privinta decesului cunoscutului actor, refuzand sa dea detalii despre data si locul unde va fi inmormantat, a declarat pentru Mediafax Ioachim Ciobanu, fiul artistului.

„Dorinta lui a fost ca totul sa se desfasoare cat mai discret, insa cineva nu i-a respectat aceasta dorinta. Sunt lucruri personale si nu vom face publice locul si data cand va fi inmormantat”, a spus regizorul Ioachim Ciobanu.

El a precizat ca Ilarion Ciobanu a decedat duminica dimineata, la locuinta sa.

Actorul suferea de cancer faringian, au declarat pentru MEDIAFAX apropiati ai cunoscutului artist.

Ilarion Ciobanu s-a nascut pe 28 octombrie 1931, in Ciucur, Tighina, si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti.

Ilarion Ciobanu si-a facut debutul la varsta de 30 de ani in filmul „Setea”, in care a jucat alaturi de Ion Besoiu si Amza Pellea. Au urmat apoi mai bine de 50 de filme in care actorul Ilarion Ciobanu a detinut roluri principale. De asemenea, Ciobanu a regizat filme precum „Omul de langa tine” si „Mara”.

Dupa 1989, Ilarion Ciobanu a continuat sa joace doar ocazional, in filmele precum „Crucea de piatra – Ultimul bordel”, „Terente – Regele baltilor”, „Tancul” si „Bored”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro