Sari direct la conținut

Familia Murdoch nu mai este dorita la conducerea companiei News Corp; actionarii se intrunesc vineri pentru a alege cei 15 membri ai board-ului

HotNews.ro

Rupert Murdoch si fiii acestuia, James si Lachlan, nu mai sunt doriti de catre actionari in consiliul companiei News Corp., marcata de scandalul de piraterie care a dus la inchiderea tabloidului News of the World in luna iulie, si urmeaza sa raspunda atacurilor in cadrul adunarii actionarilor programata pentru vineri, scrie AFP.

Insa avand in vedere faptul ca Murdoch, fondatorul companiei, si familia sa controleaza circa 40 la suta din actiuni, iar printul saudit miliardar Alwaleed bin Talal, care ii sustine, detine 7% din actiuni, aceste apeluri ar putea fi in zadar.

Saptamana trecuta, International Shareholder Services, supraveghetorul principal al practicilor corporatiilor din SUA, a recomandat actionarilor de la News Corp. sa voteze impotriva realegerii a 13 dintre cei 15 membri ai board-ului companiei, ceea ce i-ar exclude pe Murdoch, 80 de ani, si fiii sai.

Totodata, ISS sustinea ca actionarii ar trebui sa atace veniturile neobisnuit de mari ale lui Murdoch: un salariu anual de baza de 8,1 milioane de dolari, plus un bonus de 12,5 milioane in anul fiscal incheiat in iunie.

News Corp i-a raspuns ISS spunand ca atentia „disproportionata” pe care o acorda cazului News of World este „prost inspirata”.

Duminica, The Sunday Telegraph scria ca fondul de pensii al profesorilor din California s-a alaturat celorlalti doi mari actionari ai News Corp care cer plecarea familiei Murdoch, respectiv fondul de pensii al functionarilor publici din California si fondul Hermes Equity.

„Tinand cont de lipsa unor directori independenti, conducerea eficienta a Consiliului este cu atat mai importanta pentru a asigura o supraveghere adecvata asupra companiei si managementului”, au declarat pentru The Telegraph reprezentanti ai fondului de pensii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro