fanatik.ro: Ce câștigă România din Inițiativa celor 3 Mări. Proiectele majore de infrastructură ce au adus liderii est-europeni la București
Liderii țărilor din Europa Centrală și de Est discută în aceste zile la București proiectele comune de dezvoltare economică din cadrul Inițiativei celor 3 Mări, două dintre acestea fiind de importanță majoră pentru România, anume Via Carpatia, o autostradă gigantică ce ar urma să unească portul Klaipeda din Lituania de Thessaloniki în Grecia, precum și Rail-2-Sea, o cale ferată modernizată care să transporte rapid mărfurile între portul Gdansk (Polonia) și Constanța (România).
Inițiativa celor 3 Mări a fost lansată în 2015, fiind un proiect gândit în comun de către Polonia și Croația. Președinții celor două țări, Andrzej Duda, respectiv Kolinda Grabar-Kitarovic, plecau de la realitatea că țările UE din est rămân mai puțin dezvoltate decât cele din vest, iar recuperarea acestui decalaj s-ar putea face inclusiv prin rețele de infrastructură majoră, în primul rând pe axa nord-sud, care să faciliteze legăturile comerciale de la Marea Baltică la Marea Neagră și Marea Adriatică, de aici și numele formatului.
Citește mai mult pe fanatik.ro
Articol susținut de fanatik.ro