Sari direct la conținut

fanatik.ro: Cornel Bogdan Popa, unul dintre fugarii din "lotul Oprescu", ar putea să scape definitiv de condamnare. Decizie-surpriză a Curții de Apel

fanatik.ro
Cornel Bogdan Popa ar putea să scape definitiv de condamnare, Foto: fanatik.ro
Cornel Bogdan Popa ar putea să scape definitiv de condamnare, Foto: fanatik.ro

​​Cornel Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor și a Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, a obținut o victorie importantă în instanță. El este condamnat în dosarul de luare de mită al lui Sorin Oprescu, iar în prezent se află în Italia.

Miercuri, 15 martie, Curtea de Apel București a admis ”în principiu” contestația în anulare împotriva sentinței penale prin care a fost condamnat la 11 ani și 6 luni de închisoare, după ce a constatat că ”inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal” (art 426 lit. B, Cod Procedură Penală). Admitrea în princpiu reprezintă un moment incipient în procedura contestației în anulare, în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru rejudecarea pe fond a cauzei.

Citește mai mult pe fanatik.ro

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro