Sari direct la conținut

fanatik.ro: Majorările salariale ale dascălilor, la mâna Guvernului fără bani. „Profesorii sunt într-o situație foarte proastă"

fanatik.ro
Profesorii au emoții privind majorările salariale din ianuarie, Foto: Colaj fanatik.ro
Profesorii au emoții privind majorările salariale din ianuarie, Foto: Colaj fanatik.ro

Profesorii reclamă întârzieri în plata primelor pe care Guvernul s-a angajat să le plătească în acest an. Deși premierul spune că există bani pentru toate obligațiile asumate față de dascăli, situația financiară delicată în care se află Executivul pune la îndoială chiar și capacitatea de a-și respecta angajamentul de majorare a salariilor de la 1 ianuarie. Deși autoritățile promiseseră că majorările la salariile profesorilor se vor face prin noua Lege a salarizării bugetare, aceasta din urmă nu e gata, și nici nu va fi până la finalul anului. Asta înseamnă că e nevoie de o nouă ordonanță prin care Guvernul să pună în practică aceste majorări.

În această perioadă, sindicatele din educație poartă negocieri la Guvern pentru asigurarea majorărilor salariale promise profesorilor în iunie, la încheierea grevei generale. Situația bugetară e însă complicată, Guvernul a aprobat vineri ultima ordonanță de urgență prin care sunt suspendate o serie de cheltuieli din administrația locală și centrală până la finalul anului în scopul de a se încadra într-un deficit maxim de 5,5%. În data de 19 octombrie, într-un interviu pentru Europa Liberă, că a cerut la rectificarea bugetară nu mai puțin de 9 miliarde de lei, din această sumă 3,8 miliarde fiind doar obligațiile ce vizau salariile. Guvernul însă a renunțat să mai facă rectificare bugetară, realocările făcându-se de la Fondul de rezervă. La prima realocare de acest fel, Ministerul Educației a primit însă doar 180 de milioane.

Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro