fanatik.ro: Prima Casă pentru monumente. Câți bani vor putea primi proprietarii sau asociațiile de locatari din clădirile istorice
În dezbaterea Senatului va intra un proiect de lege prin care instituie programul Primul Monument Restaurat, echivalent al programului Prima Casă, devenit ulterior Noua Casă, prin care vor putea fi accesate credite garantate de către stat pentru restaurarea clădirilor cu caracter istoric de către proprietari. Deși la prima vedere pare un program de nișă, numărul potențialilor beneficiari este destul de mare pentru că finanțarea se acordă indiferent dacă monumentele sunt încadrate în Grupa A (de valoare națională sau universală) sau în Grupa B (reprezentative pentru patrimoniul cultural local).
Grupurile parlamentare ale PNL vor ca statul să-i ajute pe proprietarii de mici conace de țară sau de clădiri de dimensiuni mai reduse din orașe, dar care sunt încadrate drept monumente istorice, să le restaureze. Programul se adresează atât proprietarilor, cât și asociațiilor de locatari sau persoanelor fizice de drept privat. Necesitarea unui program Prima Casă pentru monumente este justificată prin faptul că, în foarte multe cazuri, descendenții celor care le-au construit sau cei care le-au cumpărat mai recent nu au și banii necesari să le restaureze, mai ales că în unele situații restaurarea poate fi foarte costisitoare.
Citește mai mult pe fanatik.ro
Articol susținut de fanatik.ro