fanatik.ro: Unde a ajuns să lucreze Alexandra Dobre, protejata Gabrielei Firea. Tânăra de 28 de ani face parte din conducerea mai multor instituții de stat
Ascensiunea Alexandrei Dobre (28 de ani) continuă și astăzi, la 6 ani de când tânăra fusese numită director general al Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”. Și în prezent, în ciuda faptului că Gabriela Firea – cea care a susținut-o în carieră – nu mai este primar al Capitalei, Alexandra ocupă trei funcții de conducere în cadrul unor instituții de stat.
Drumul spre afirmare al Alexandrei Dobre a început în 2009, când tânăra a prins funcția de președinte al Parlamentului Local al Tinerilor Sector 2, prilej cu care a fost remarcată de primarul Neculai Onțanu. Apoi, Alexandra Dobre s-a transferat în echipa lui Gabriel Oprea, unde a fost consilier al ministrului Afacerilor Interne până ce acesta a demisionat împreună cu guvernul Victor Ponta.