Sari direct la conținut

Fanii „Urzeala tronurilor” încep vânătoarea pentru cele șase Tronuri de fier ascunse în lume

HotNews.ro
Tronul de fier (Urzeala tronurilor), Foto: Flickr/ Woodford Yang
Tronul de fier (Urzeala tronurilor), Foto: Flickr/ Woodford Yang

Fanii „Game of Thrones / Urzeala tronurilor” se pregătesc pentru ultimul sezon al seriei pornind într-o vânătoare de indicii prin care vor găsi, pe rând, șase Tronuri de fier ascunse de producătorii serialului în diferite colțuri ale lumii.

Postul HBO a ascuns celebrul tron undeva în lume și îi invită pe fanii serialului să folosească indiciile oferite online pentru a găsi spectaculosul artefact, relatează Mediafax.

Campania lansată de rețeaua americană este numită #ForTheThrone. Primul videoclip și indiciile legate de primul Tron de Fier pe urmele căruia au fost trimiși spectatorii, arata luni celebrul obiect de decor amplasat într-o pădure. Doi fani au descoperit destul de repede Tronul la capătul unui traseu împădurit din Gloucestershire, Anglia. Premiul primit de cei doi constă într-o coroană ca și ”dreptul de a revendica tronul”, spun cei de la HBO.

Imediat ce un fan găsește tronul pentru care au fost date publicității indiciile legate de amplasare, detaliile legate de locul în care este ascuns un alt tron sunt publicate.

Miercuri era deja publicat un nou videoclip care arăta un tron pierdut în zăpadă.

Sezonul 8 al seriei „Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor” va fi difuzat începând de pe 14 aprilie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro