Fara subventii, siderurgia va contraataca in preturi

Pentru siderurgia romaneasca urmeaza o perioada severa. In urma negocierilor cu Uniunea Europeana, prin aplicarea normelor europene de ajutor de stat, siderurgia nu va mai primi din acest an nici o subventie explicita sau implicita.

Aceasta, dupa ce a primit nu mai putin de 50.000 de miliarde de lei ajutoare de stat, in 12 ani anteriori. Noul tratament incepe din momentul in care perspectivele siderurgiei se contureaza mai favorabile decat au fost oricand in ultimul deceniu si jumatate!

Nu este o poveste pentru vreo consolare, dar in acest deceniu si jumatate intreaga siderurgie mondiala a fost in criza. Si cei ce s-au repliat repede si cei ce au opus rezistenta, acomodandu-se cu intarziere, s-au restructurat pana la urma! Cu dureri imense, corespondente cu numarul lucratorilor si masivitatea capitalurilor implicate in acest sector.

S-a iesit pe ansamblu din restructurare, piata otelului si-a reluat destul de vertiginos expansiunea. Iar preturile de livrare, intr-o continua crestere, sunt mai mult decat remuneratorii.

Dupa o cadere cu aproape doua treimi a productiei, dar si dupa intarzieri costisitoare ale restructurarii, atat din cauza lipsei de resurse, cat si din cauza unei rezistente inversunate fata de orice schimbare, deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeana in vederea aderarii a obligat la actiuni concrete de restructurare si in siderurgie. Privatizarea Sidex a marcat un punct de inflexiune.

Productia s-a redresat intrucatva, fiind insa foarte departe inca nu numai de nivelurile de dinainte de ’89, dar si de capacitatile negociate cu Uniunea Europeana. Productia atinge acum 5,5 milioane tone, la o capacitate admisa pentru Romania de 9,1 milioane tone.

In 1993, capacitatile erau de 11,2 milioane tone si au scazut prin restructurari la circa 10 milioane tone in prezent, o noua reducere de peste 0,8 milioane tone urmand a interveni pana in 2008. Ramane un potential de crestere de peste 60% a actualei productii pentru a se incarca pe deplin capacitatile admise cu Uniunea Europeana.

Daca acest fapt respinge prin sine acuzele (nu putine pe dedesubt sau pe la colturi) ca Uniunea Europeana omoara siderurgia romaneasca, ramane totusi o intrebare de ce Uniunea Europeana, una din marile puteri siderurgice ale lumii, lasa Romaniei posibilitatea unor capacitati de productie relativ apropiate celor de la inceputul tranzitiei, dupa ce conditiile aspre, inclusiv externe, ale tranzitiei

impinsesera Romania spre sugrumatoare amputari ale productiei. O posibila explicatie duce la gandul ca, in timp ce intr-o prima etapa concurentul Romania trebuia „disciplinat”, pentru viitor Romania, ca un partener controlat, prezinta interesul de a constitui terenul de transfer al industriilor poluante, intre care siderurgia se situeaza in prim-plan.

In orice caz, pentru cei care, in conditiile dificile ale infruntarilor de interese din siderurgia mondiala, caineaza incetarea ajutoarelor de stat catre combinatele din Romania ar fi util de a nu se trece cu vederea un fapt. Combinatele siderurgice din Romania sunt privatizate si nu catre romani.

Si de cand sunt privatizate, produsele fabricate sunt desfacute mai scump pe piata interna decat pe piata externa. Atat timp cat siderurgia romaneasca era copios ajutata de stat, macar preturile practicate catre consumatorii interni erau mai favorabile decat cele cu care se exporta.

Acum, cand lucrurile sunt inverse, ar fi chiar caraghios sa punem contribuabilul roman sa subventioneze niste societati straine pentru ca acestea sa vanda mai scump tocmai consumatorilor romani!