Sari direct la conținut

Fata profitabila a unui CFR falimentar: Trenuri second hand pe 1.300 de kilometri inchiriati de 9 companii private

HotNews.ro

Compania Nationala de Cai Ferate este in plina criza si anunta lunar pierderi de milioane de euro. Intre timp, noua companii private reusesc sa faca profit pe liniile CFR. Cele noua companii au inchiriat peste 1.300 de kilometri de cale ferata din cei aproximativ 11.000 detinuti de compania de stat. Reprezentantii operatorilor privati sustin ca reusesc sa faca profit pentru ca isi utilizeaza personalul eficient si nu introduc trenuri suplimentare pe rute unde nu exista calatori. De cealalta parte, compania de stat are peste 28.000 de angajati si numai la CFR Calatori s-au inregistrat de la inceputul anului 75 de milioane de euro pierderi.

Sindicalistii din cadrul companiei de stat sustin insa ca guvernul are politici protectioniste pentru operatorii privati si ca acestia fac profit utilizand trenuri second-hand si chiar unele trenuri cancerigene.

Compania RC CF Trans este una din cele noua societati care au inchiriat de la Compania Nationala de Cai Ferate sectii de circulatie cu tot cu kilometri de cale ferata aferenti. Compania infiintata in 2001 a intrat pe piata transportului feroviar de marfa si de calatori in anul 2004, iar in prezent detine cele mai multe rute de transport dintre toti cei noua operatori privati.

Operator privat: „La stat, cheltuielile sunt imprastiate fara eficienta”

Directorul companiei, Ioan Nedea, spune ca deschiderea pietei de transport feroviar spre operatorii privati este o solutie pentru criza in care se afla de ceva vreme compania de stat. “E o solutie pentru ca noi suntem mai eficienti si exista o corelare intre realizari si cheltuieli, pe cand la compania de stat cheltuielile sunt imprastiate fara eficienta. Spre exemplu, noi daca avem rute unde sunt multi calatori introducem mai multe trenuri, iar daca nu sunt calatori e ilogic sa punem trenuri in plus”, a explicat directorul Nedea.

Harta CFR
Harta CFR
Foto: HotNews.ro

In opinia sa o alta solutie pentru eficientizarea transportului feroviar ar fi descentralizarea companiei de stat. “In Franta, spre exemplu, gara e detinuta de administratia locala, primarie sau consiliu judetean. Acolo ei fac parteneriate cu operatorii privati si se implica si mai mult in eficientizarea rutelor. Pe cand la noi compania de stat e un mastodont”, a mai declarat Nedea. Directorul companiei este convins ca in anii urmatori piata transportatorilor feroviari privati din Romania se va dezvolta. “Sunt sigur de asta pentru ca e un bussines bun si profitabil”, a mai declarat Nedea.

Impreuna cu operatorul de transport calatori RegioTrans, compania RG CF Trans are in portofoliu peste 30 de rute in mai multe judete din Ardeal. Potrivit propriului site RG CF Trans are peste 450 de angajati. Operatorul RegioTrans a anuntat intr-un comunicat publicat de NewsIn ca in 2008 a avut o cifra de afaceri de 65,8 milioane lei si a transportat 2,73 de milioane de pasageri si ca in primele doua trimestre ale anului numarul de pasageri s-a dublat fata de aceeasi perioada a anului trecut.

De cealalta parte sindicalistii din cadrul Companiei Nationale sustin ca guvernul ajuta mai mult operatorii privati si ca acestia utilizeaza echipamente vechi astfel ca au costuri reduse si profituri mari.

Sindicalistii CFR: Statul favorizeaza companiile private

Sa ne gandim numai la subventii. Compania de stat abia daca primeste subventiile pentru CFR calatori lunar. Pe cand companiile private au primit subventiile deodata pentru sase luni sau un an. Ei (operatorii privati n.red.) nu ofera serviciile pe care le ofera compania de stat. Fac transport cu automotoare vechi, am inteles ca unele sunt si cancerigene pentru ca sunt tapetate cu azbest” a declarat pentru HotNews.ro Florin Dobrescu, presedintele Federatiei Nationale Drum de Fier, federatia sindicala care reuneste toate sindicatele din cadrul CFR.

Locomotiva CFR
Locomotiva CFR
Foto: AGERPRES

Ministerul Transporturilor raporta la inceputul lunii iunie zeci de milioane de euro pierderi pentru CFR calatori si scaderi importante la traficul de marfa. La inceputul lunii iunie, reprezentantii ministerului au anuntat ca CFR Calatori are datorii de peste 75 de milioane de euro iar CFR Marfa ar fi acumulat o datorie de 16 milioane de lei.

In prezent, in cadrul Companiei Nationale de Cai Ferate lucreza peste 28 mii de muncitori dintre care 17.500 lucreaza in cadrul CFR Marfa. Conducerea CFR Marfa a decis la mijlocul lunii ca mare parte din angajatii companiei sa intre in 4 zile in concediu fara plata in fiecare luna de acum incolo pentru a reduce cheltuielile salariale.

Situatia financiara CFR la finalului lui 2008:

  • venituri totale in suma de 1.764.188.000 lei;
  • cheltuieli totale in suma de 2.473.859.000 lei;
  • rezultand o pierdere in suma de 709.670.000 lei.

Potrivit proiectului de reorganizare a CFR pe anul 2009, document in care se prezinta si situatia financiara a companiei, anul trecut statul roman a platit companiei 230 milioane de euro drept cheltuieli cu personalul. Descarca de aici raportul de reorganizare a CFR.

Reteaua CFR este de 10.882 km, din care 2.707 kilometrii de linie dubla si 3.292 kilometrii de linie electrificata. Descarca aici mai multe date despre reteaua de cale ferata a Romaniei.

Cine sunt ceferistii particulari

Potrivit Ministerului Transportului, inchirierea liniilor de cale ferata este reglementata printr-o Hotarare de Guvern din 2007 si se realizeaza prin licitatie la Bursa de Marfuri din Romania. In 2009, pe sectiile de circulatie scoase la vanzare de CFR activeaza noua operatori privati. Acestia au inchiriat de la CFR 1.300 de kilometri de cale ferata. Cea mai mare parte din caile ferate scoase la vanzare este utilizata de operatorii pentru transportul feroviar de calatori. Citeste aici lista operatorilor autorizati de minister.

Contractele de inchiriere se incheie pentru o perioada de 5-10 ani in functie de perioada

Tren privat
Tren privat
Foto: Evenimentul Zilei

necesara amortizarii sumelor pe care agentul economic se angajeaza prin contractul de inchiriere sa le aloce in activitati de reparatii capitale si/sau investitii pentru fiecare sectie si/sau pentru materialul rulant necesar operarii trenurilor pe sectiile respective. De asemenea, anual C.F.R. va analiza, impreuna cu agentul economic beneficiar de contract, modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contract si va decide modalitatile de continuare a contractului.”, au mai explicat oficialii Ministerului Transporturilor.

Unul dintre operatorii privati a explicat pentru HotNew.ro ca, in general, in contracte este prevazuta o chirie care este colectata anuala si este calculata pe kilometrul de cale ferata inchiriata si pentru fiecare transport efectuat de operator. Tarifele practicate sunt de 14 lei pe kilometru pentru transportul de marfa si 9 lei pentru transportul de calatori pentru fiecare tren utilizat de operator.

Reprezentantii MT au subliniat ca in acest moment Compania Nationala de Cai Ferate “nu privatizeaza, nuconcesioneaza si nuvinde calea ferata (pentru clarificarea termenului). Conform legislatiei – H.G. 1409/2007 – au fost aprobate conditiile de inchiriere de CNCF ”CFR”- SA a unor parti din infrastructura feroviara neinteroperabila, precum si de gestionare a acestora”. Citeste aici explicatia MT referitoare la operatorii privati.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro