Sari direct la conținut

Faze tari: 1 Aprilie – Ziua Păcălelilor, tradiții și superstiții. Când e bine să faci farse în România; „Casa lui Flintstone,” atât de urâtă că tulbură liniștea publică într-un orăşel californian. Proprietara, dată în judecată; Campion mondial la rupt plăcuțe de înmatriculare.

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

1 Aprilie – Ziua Păcălelilor, tradiții și superstiții. Când e bine să faci farse în România. În România, păcălelile de 1 aprilie Ziua Păcălelilor au început să fie practicate în secolul al XIX-lea. Tot la noi, se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul. Superstiţii de 1 Aprilie – Ziua Păcălelilor: Copiii născuţi de Ziua Păcălelilor vor fi norocoşi în afaceri, dar vor fi urmăriţi de ghinion la jocurile de noroc. Îndrăgostiţii nu ar trebui să se căsătorească pe 1 Aprilie, pentru că mariajul nu va funcţiona ori pentru că femeia va fi “cocoşul” în familie, potrivit stirileprotv.ro

”Alcoolul fals”, care te ameţeşte dar nu te îmbată, este foarte aproape de a ajunge în comerţ. Consumul excesiv de alcool este una dintre cele mai mai probleme cu care se confruntă omul modern, de aceea, Nutt a considerat necesară crearea unei molecule sintetice de alcool care să elimine efectele nedorite. „Ştim unde în creier alcoolul are efectele sale bune şi rele şi ce receptori le mediază. Efectele alcoolului sunt complicate dar poţi izola părţile din creier pe care le doreşti izolate”, a precizat cercetătorul, conform descopera.ro

Cele mai ciudate meserii din lume. Scafandrul care aduce pizza. Meseria unică în lume a fost creată la un hotel subacvatic din Florida. Deşi salariul nu este decât de 1.400 de dolari, bacşişurile sunt excelente. Inspectorul de mirosuri corporale este o altă meserie cu mare căutare în rândul persoanelor care au nasul fin, nu fumează, nu suferă de sinuzită şi nu au deviaţie de sept. Bocitoarele profesioniste, deliciul funeraliilor. În ţările din Asia de sud-est vedetele incontestabile ale înmormântărilor sunt bocitoarele profesioniste, care fac deliciul procesiunii funerare. Astfel de bocitoare profesioniste ajung să fie plătite şi cu 100 de dolari de înmormântare în condiţiile în care salariul unui om de rând abia se apropie de 200 de dolari.

„Casa lui Flintstone,” atât de urâtă că tulbură liniştea publică într-un orăşel californian. Proprietara, dată în judecată. Casa se iveşte dintre dealurile orăşelului Hillsborough din California, o comunitate de 11.000 de oameni unde casele se vând cu milioane de dolari. Domurile sale colorate în portocaliu şi mov, ciupercile uriaşe şi statuile de animale din grădină stârnesc curiozitatea şi amuzamentul vizitatorilor, iar proprietara vine în întâmpinarea aşteptărilor lor ca fani ai celor două familii din epoca de piatră din popularul serial animat, scrie adevarul.ro

Campion mondial la rupt plăcuțe de înmatriculare. A reușit să rupă în două 23 de plăcuțe de înmatriculare în decurs de un minut stabilind astfel o nouă rubrică în prestigioasa Carte a Recordurilor Guinness. Printre recordurile lui personale Clark a amintit că a reușit să împingă de la piept 250 kg și să ridice 350 de kilograme la un concurs mondial de Powerlifting. El a mai avut câteva tentative de a stabili recorduri încercând să îndoaie mai multe piese de motocicletă, scrie click.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro