Sari direct la conținut

Faze tari: A făcut super pregătiri pentru ziua de naștere, dar la petrecere au venit doar trei invitați; Motivul halucinant pentru care doi miri au fost nevoiți să anuleze nunta

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

A făcut super pregătiri pentru ziua de naștere, dar la petrecere au venit doar trei invitați. Fata a vrut să-și aniverseze ziua de naștere în stil mare. A organizat o petrecere ca la carte, cu DJ, multă mâncare și băutură, cu jocuri de lumini și chiar și o persoană care să se ocupe de servirea invitaților. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o mega petrecere s-a dovedit a fi un fiasco pentru sărbătorită. La petrecere și-au făcut apariția doar trei invitați, scrie Libertatea.

Motivul halucinant pentru care doi miri au fost nevoiți să anuleze nunta. Ce au făcut părinții lor. Doi tineri au fost nevoiți să-și anuleze nunta, cu doar două săptămâni înainte de ceremonie, după ce tatăl mirelui ar fi fugit cu mama miresei. Cei doi tineri din India, regiunea Gujarat, pregăteau de mai bine de un an nunta lor, programată la începutul lunii februarie. Însă, nunta a fost anulată după ce tatăl mirelui, un om de afaceri de 48 de ani, a dispărut împreună cu mama miresei, o femeie de 46 de ani, în urmă cu 11 zile, potrivit Știrile Protv.

O femeie tricotează haine din păr de câine și de pisică, amintiri pentru foștii proprietari ai animalelor. Pasionată de-o viață de tors și croșetat, Theresa Furrer ajută proprietarii de animale de companie să păstreze vie amintirea patrupedelor pe care le-au pierdut tricotându-le părul în haine și accesorii care pot fi purtate. Theresa Furrer face parte dintr-o comunitate de artiști specializați într-o formă de țesut a textilelor cunoscută drept „chiengora” – de la „chien”, care înseamnă „câine” în limba franceză, și Angora, firul textil obținut din blana moale de pe burta iepurelui de Angora, conform Incredibila

Surpriza de care a avut parte un puști de 7 ani de ziua lui. Cadoul oferit de părinți. Când vine vorba despre sporturi extreme, de cele mai multe ori nu există limită de vârstă. Bunicuțele care adoră să sară din avion cu parașuta nu mai sunt o raritate. Dar de această dată vorbim despre un curajos de numai șapte ani. Cu ocazia zilei de naștere, părinţii puștiului din Mexic i-au făcut un cadou atipic vârstei – un salt în tandem cu paraşuta. Iar băiețelul nu a dat înapoi când a aflat, scrie Știrile ProTv.ro

Un evadat dintr-o închisoare belgiană a trimis salutări din Thailanda temnicerilor săi. „Salutări din Thailanda”, a scris în acea carte poştală Oualid Sekkaki. Alături de alţi deţinuţi, acest belgian de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, a evadat pe 19 decembrie din închisoarea din oraşul Turnhout. El este singurul care se mai află încă în libertate. Trei dintre colegii lui au fost arestaţi în Belgia la câteva ore după evadare, iar cel de-al patrulea a fost capturat la începutul lunii ianuarie în Olanda, notează Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro