Sari direct la conținut

Faze tari: A fost emisă bancnota de 0 euro; Tigru siberian, tratat cu celule stem, în Ungaria; Cezar Ouatu și-a adus 4 kg de slană și 10 litri de palincă de la filmările pentru „Ie, Românie”

HotNews.ro

​A fost emisă bancnota de 0 euro.Autorităţile din Trier, oraşul natal al filosofului şi economistului Karl Marx, au emis o bancnotă de zero euro cu chipul acestuia pentru a-i onora amintirea căci pe 5 mai se împlinesc 200 de ani de la naşterea sa. Bancnotele se vând în tot orașul german, în special prin intermediul birourilor de turism locale și costă 3 euro. Până acum au fost comercializate 5.000 astfel de suveniruri și se speră că alte 15.000 vor ajunge în portofelele vizitatorilor și localnicilor, scrieClick.

Tigru siberian, tratat cu celule stem, în Ungaria.Igor, un tigru siberian care trăieşte într-o grădină zoologică din Ungaria şi care suferea de dureri de şold de mai mulţi ani, a devenit, miercuri, primul animal din subspecia sa din lume care a primit un tratament cu celule stem, destinat regenerării ţesuturilor afectate, transmite Reuters. Medicii speră că procedura va ajuta la vindecarea şoldului animalului, care are 13 ani şi locuieşte la o grădină zoologică din Szeged, un oraş din sudul Ungariei scrie Mediafax. Tratamentul, numit Lipogems, folosit deja cu succes cazul oamenilor, foloseşte celule prelevate din ţesutul adipos al pacientului, potrivitdescoperă.ro.

Cum arată și ce poate să facă cel mai mare camion din lume.Cui nu-i plac mașinile mari și puternice? Totuși, care e cel mai mare camion din lume? Numele lui este Belaz 75710 și a intrat în memoria tuturor ca fiind cel mai mare camion de carieră din lume. Belaz 75710 este produs în Belarus și cântărește „doar” 360 de tone. „Monstrul” a cărui producție a început în anul 2013 poate transporta între 450-496 de tone la un singur transport. În condițiile în care un automobil Dacia Logan cântărește cam o tonă, 400 de astfel de mașini ar fi o nimica toată pentru Belaz 75710. Din păcate, acest lucru ar fi practic imposibil doar din cauza volumului mare al încărcăturii, conformPlaytech.

Spectacol în spatele barului. 20 de barmani s-au întrecut la un concurs de preparat cocktailuri.Thomas Bodnar a fost unul dintre barmanii înscrişi în concurs. Tânărul de 24 de ani este absolvent al Facultății de Drept, însă pasiunea pentru bartending și mixologie – arta de a combina mai multe licori pentru obţinerea unui cocktail – l-a atras mai mult. Lucrează în domeniu de șase ani. Spune că nu e ușor, mai ales că munca lui presupune atenție, rapiditate, dar și multe ore petrecute în picioare. „Secretul? Interacțiunea cu oamenii și să îți placă să faci pentru tine, nu pentru bani. Trebuie să guști multe, să simți gusturile și abia de trei ani am învățat să prepar singur băuturile, să le mixez singur”, spune Thomas, citat deDigi24.

Cezar Ouatu și-a adus 4 kg de slană și 10 litri de palincă de la filmările pentru „Ie, Românie”.„Mi-a plăcut foarte mult în Crișana, o regiune pe care am descoperit-o cu ocazia filmărilor pentru „Ie, Românie”. Este o zonă foarte frumoasă, cu oameni onești, sinceri și foarte primitori. Cel mai greu însă aici a fost pentru mine cu mâncarea. Peste tot, oamenii te îmbiau cu pălincă și slană. Nenorocire! Miau dat și la pachet. Am adus acasă 4 kg de slană și 10 l de palincă. Le-am pus la frigider, le păstrez ca zestre. Și asta nu-i tot. Cum zona este renumită pentru zacusca de aici, am primit și câteva borcane mari cu zacuscă de fasole și vinete, o bunătate. M-am bucurat, pentru că eu sunt un mare mâncător de zacuscă”, spune Cezar, citat deEVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro