Sari direct la conținut

Faze tari: Andreotti il crede mort pe Putin, un englez vede albastru de prea mult sex, iar un partid politic din Malaysia ajuta femeile urate sa isi gaseasca parteneri

HotNews.ro

1. Vede albastru de prea mult sex. John Pettigrew a apelat cu incredere la Viagra pentru a-si relansa viata sexuala la varsta de 58 de ani, fara a tine cont insa ca o doza prea mare ar putea avea efecte adverse. „Nu parea sa-mi faca rau, asa ca am marit considerabil doza, pana intr-o zi cand am inceput sa vad totul intr-o nuanta de albastru. Initial am crezut ca sunt beat, dar cand am vazut ca nu-mi revin m-am panicat”, a povestit englezul, potrivit Cancan.

2. Partidul le cauta soti contra voturi. Principalul partid islamic de opozitie din Malaysia a lansat un proiect legislativ care sa permita femeilor singure sa isi gaseasca perechea. Mai mult decat atat, islamistii doresc sa le ofere o sansa in plus femeilor urate care nu sunt acceptate in societate, facilitandu-le angajarea pe piata muncii, informeaza Click.

3. „Sarkozy, lasa-ma sa mor”. Chantal Sebire, o femeie de 52 de ani din Franta, sufera de o boala foarte rara si incurabila, care ii desfigureaza fata, i-a atacat cavitatea nazala si ii distruge simtul gustului, al mirosului si al vazului. Femeia face apel la presedintele francez Nicolas Sarkozy sa aprobe ca medicii sa-i aplice injectia letala pentru a scapa de suferinta, desi eutanasierea este interzisa in Franta, relateaza Libertatea.

4. Asta da protest! Mai multe membre ale organizatiei PETA, de protectie a animalelor, au organizat un protest original in centrul orasului australian Sydney. Participantele au fost acoperite doar de afise prin care solicitau interzicerea luptelor dintre tauri, mai ales in Spania, dar si in alte tari europene. Dupa cateva minute de proteste, manifestantele au fost rugate de politisti sa se imbrace, scrie Click.

5. Polemici din cauza unui poster-soc. Este vorba de un afis in care un cuplu, complet dezbracat, face sex in acelasi pat cu doua persoane mai in varsta. Posterul a fost realizat in cadrul unei campanii care vrea sa atraga atentia asupra lipsei de spatiu in caminele pentru studenti, acestia fiind nevoiti sa stea in aceeasi casa si acelasi pat cu parintii lor. Ministrul Tineretului din Franta, a anuntat deja ca va aloca 620 de milioane de euro pentru construirea a 5.000 de camine noi pana in anul 2012, informeaza Cancan.

6. Cainii politisti germani se incalta. Cainii politisti din Düsseldorf, vestul Germaniei, nu isi vor mai rani labutele in timpul misiunilor dificile, pentru ca urmeaza sa poarte incaltari speciale din fibre de plastic, de culoare albastra, care se asorteaza perfect cu uniformele ofiterilor, scrie EvZ.

7. Pasaroii canta mai feminin de la hormonii sintetici ajunsi in mediu. Pasarile, in acest caz cele de sex masculin, au inceput ca cante parca mai frumos dupa ce creierul le-a fost alterat de hormonii sintetizati artificiali care au ajuns in mediul inconjurator. Oamenii de stiinta spun ca au prima dovada clara ca hormonii feminini din pilulele contraceptive au reusit sa se strecoare in mediu si schimba dramatic comportamentul pasarilor in salbaticie, relateaza Gandul.

8. A luat foc in timp ce mergea pe bicicleta. In Polonia, pantalonii unui om au luat foc in timp ce acesta mergea pe bicicleta. Speriat, barbatul a sarit de pe ghidon in incercarea de a opri flacarile, dar s-a ales cu arsuri de gradul 2 pe picioare si corp. Se pare ca o posibila cauza ar putea fi frecarea pielii transpirate cu materialul sintetic din care erau facuti pantalonii, sustine Libertatea.

9. Prea putine cunostinte. Conform unui sondaj realizat de Institutul American Enterprise, 25% dintre adolescenti nu stiu cine a fost Adolf Hitler, iar 10% au raspuns ca a fost fabricant de arme. Totodata, 26% sunt siguri ca America a fost descoperita de Columb dupa 1750, adica la doua secole si jumatate dupa expeditia sa din 1492. Autorii cercetarii, care a luat in calcul 1.200 de subiecti cu varste de circa 17 ani, au precizat ca rezultatele au fost si mai deceptionante in ceea ce priveste literatura clasica, relateaza EvZ.

10. Andreotti il crede mort pe Putin. Senatorul italian Giulio Andreotti, fost premier, l-a declarat mort pe presedintele rus Vladimir Putin, afirmand ca a asistat personal la funeraliile acestuia, scrie Cancan. Invitat la un talk-show, Andreotti a declarat, spre stupefactia moderatorilor: „Dupa funeraliile lui Putin, la care am participat…”. Netulburat de rumoarea din studio, Andreotti a continuat: „Moartea lui Putin a fost pentru Rusia…”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro