Sari direct la conținut

Faze Tari: Cel mai mare ansamblu de trenulete din lume are 10 km de sina; Vrea sa construiasca Titanicul pe uscat; La 106 ani participa la curse cu masini, iar un barbat din Somalia a primit "amenda" 100 de camile pentru uciderea unui angajat ONU

HotNews.ro

Cel mai mare ansamblu de trenulete din lume are 10 km de sina. Doi frati gemeni din Germania si-au petrecut ultimii noua ani construind cu rabdare cel mai mare ansamblu de trenulete de jucarie din lume. Gazduit intr-o cladire din Hamburg care fusese abandonata, ansamblul se intinde pe 1.150 de metri patrati si include aproape 10 kilometri de sina de cale ferata in miniatura. Cu toate acestea, ansamblul inca nu este finalizat, scrie Libertatea.

Cel mai mare ou din lume, scos la licitatie. Conform Daily Mail, un ou de 300 de ori mai mare decat unul de gaina, vechi de 400 de ani, a fost expus la Chelsea Antiques Fair, deschis la Londra pana duminica. Oul apartine unei specii de pasari neobisnuit de mare, care a trait in Madagascar si care a disparut in secolul XVII. „Pasarile elefant” nu puteau zbura, erau inalte de aproximativ 3 metri si cantareau in jur de 500 de kilograme. Oul are o circumferinta de peste 90 de centimetri si a fost descoperit de exploratorii victorieni, noteaza Gardianul.

Vrea sa construiasca Titanicul pe uscat. Criza financiara se pare ca nu a ajuns si in Finlanda. In timp ce unii renunta la afaceri, iar altii se feresc sa mai investeasca bani, un finlandez sfideaza criza si vrea sa construiasca o copie a Titanicului pe uscat. Toivo Sukari, un om de afaceri prosper a anuntat miercuri ca o sa construiasca o copie la scara reala a Titanicului pe pamant, care sa aiba mai multe locuinte, un hotel si restaurante pentru a-i putea ademeni pe turisti in nordul Finlandei, scrie Libertatea.

Cu barba la coafor. Multiplu campion al concursurilor internationale de barbi, Elmar Weisser se pregateste „temeinic“ pentru o noua competitie. Pentru editia din 28 martie a campionatului mondial de barbi, la care s-au inscris 150 de competitori, el s-a gandit la ceva inedit. Fotografia a fost facuta intr-un salon de coafor din localitatea Brigachtal, din sudul Germaniei. La finalul sedintei, barba lui Elmar Weisser urma sa ia forma unei biciclete, noteaza Adevarul.

A aparut burgerul-imens, de 4.800 de calorii. In Statele Unite, unde sunt cele mai multe cazuri de obezitate, a aparut o noua provocare pentru gurmanzi: bugerul de 4.800 de calorii. Burgerul este alcatuit dintr-o chifla de o jumatate de kilogram, 5 bucati de carne de vita, cinci felii de branza, cartofi prajiti, sos salsa, maioneza, chilli, rosii si contine de doua ori cantitatea zilnica de calorii necesara unei persoane normale, scrie Gardianul.

La 106 ani participa la curse cu masini. O femeie in varsta de 106 ani a devenit cea mai batrana persoana care a participat vreodata la o cursa de masini. Dulcibella King-Hall, care a participat ca pasager intr-un BMW M3 la cursa Brands Hatch si a si castigat intrecerea, a atins viteza de 173 de kilometri pe ora si a parcurs patru ture complete de pista. Batrana a sarbatorit astfel apropierea aniversarii a 107 ani de viata, scrie Libertatea.

Pentru uciderea unui angajat al ONU a primit „amenda” de 100 de camile. Conform The Independent, un barbat din Somalia, acuzat ca a omorat un angajat al ONU, a fost condamnat la plata unei „amenzi” de 100 de camile catre familia victimei. Tribunalul a decis ca familia victimei, Ibrahim Hussein Duale, responsabil al Organizatiei pentru Agricultura si Alimentatie din cadrul ONU, sa aleaga intre pedeapsa capitala si cele 100 de camile, scrie Gardianul.

Si-a ucis mama pentru ca se credea incarnarea Diavolului. O femeie de 34 de ani care se credea incarnarea Necuratului pe Pamant si-a omorat mama de 81 de ani in urma cu doua nopti la Lourdes, loc de pelerinaj catolic din sud-vestul Frantei, al doilea din lume ca importanta pentru catolici. Autoritatile au declarat ca aceasta si-a lovit mama cu „obiecte care ii erau la indemana, printre care o lampa si scanduri de la pat” si ca dupa acest atac femeia a fost internata la un spital de psihiatrie. Medicii de acolo care au consultat-o sustin ca aceasta nu poate raspunde penal pentru faptele sale, scrie Libertatea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro