Faze tari: Cel mai vârstnic instructor de schi din România are 90 de ani; Honda din anii ‘80, transformată în Tesla; Un bărbat crește 45 de crocodili uriași în grădina casei.
Cel mai vârstnic instructor de schi din România are 90 de ani. Pârtiile din Poiana Braşov au fost pline şi în ultima zi din vacanţa de sărbători. Mai ales că la altitudine a nins ca în poveşti aproape toată ziua. Nu este niciodată prea târziu să iei lecţii, iar acest lucru îl ştie cel mai bine George Eftimie. La 90 de ani este cel mai în vârstă instructor de schi din ţară. Prezent zilnic pe pârtia Bradu, seniorul predă atât copiilor, cât şi celor mai în vârstă. Are secretul său pentru a se menţine în formă.: „Folosesc un sistem pe care l-am văzut la Neagu Djuvara. Adică cu apă rece fac o frecţionare începând cu piciorul drept, apoi stângul, mâna dreaptă, mâna stângă.” a spus George Eftimie, potrivit Observator.
Honda din anii ‘80, transformată în Tesla. O Honda Accord din anii ‘80 transformată în Tesla ar putea fi visul tău devenit realitate, dacă n-ai bani de o mașină electrică direct din fabrica lui Elon Musk. Dacă nu-ți permiți o mașină Tesla, dar îți dorești una și nimic altceva, învață inginerie, fă-ți relații la distribuitori de piese Tesla și transformă orice mașină în autoturismul viselor tale. Dacă crezi că e imposibil te înșeli. YouTuberul Jimmy Built a adunat mai multe părți componente de bază și piese de la Tesla Model S și Model X și a transformat o vechitură de Honda Accord din anii ‘80 într-un “hibrid” bizar care te va șoca, atunci când vei vedea cât de bine merge, scrie Playtech.
Un bărbat crește 45 de crocodili uriași în grădina casei. Ngendera Albert este crescător de crocodili și are în propria grădina 45 de reptile. Din 1994 și până în present, bărbatul și-a dedicat tot timpul protejării crocodililor, care urmau să fie uciși pentru a fi mâncați, relatează BBC. În urmă cu mulți ani, când s-a mutat în Burundi, Ngendera, Albert a fost șocat de cruzimea celor care omorau crocodilii pentru a-i mânca. Atunci bărbatului i-a venit ideea de a cumpăra reptilele și de a le crește în curtea casei pentru a le proteja. A luat legătura cu mai mulți pescari și vânători și a cumpărat 12 crocodili. Un crocodil a costat 28 de dolari, scrie Știrile Protv.
Patru capacităţi nefolositoare ale oamenilor care în trecut aveau un scop. Atunci când o specie nouă evoluează are nevoie de multe mici mutaţii transmise de la o generaţie la alta pentru ca o aripioară a unui peşte, de exemplu, să se transforme într-un membru. În cazul oamenilor există o mulţime de părţi în corpul lor ce sunt nefolositoare în prezent, dar care aveau un scop în trecut, scrie Descoperă.ro.
Teoria bizară despre realitate. Te-ai întrebat vreodată dacă lumea în care trăiești este reală sau dacă este o simplă halucinație a minții tale? Dacă da, un profesor de neurologie are răspunsul la întrebarea asta. Iar dacă nu, e interesant să faci un exercițiu mintal în timp ce citești ceea ce urmează. Profesorul de neurologie cognitivă și computațională Anil Seth, de la University of Sussex, a explicat într-un video ce legături există între percepție și realitate. Acesta crede că realitatea pe care o cunoaștem noi provine de la activitatea creierului. „Acum ai putea spune că toate experiențele noastre sunt halucinații”, a zis Seth. „Doar că de fiecare dată când suntem de acord cu ceea ce se petrece acolo în lume, asta numim realitate. Creierul aplică așteptările sale anterioare cu privire la ceea ce se află acolo în lume pentru a interpreta această informație senzorială masivă, zgomotoasă și ambiguă cu care continuă să se întâlnească”, scrie Playtech.