Faze tari: Cele mai bune glume cu Elena Udrea gravidă pe copertă de revistă; Câinele poliţistului mort în accident, Sag, încă îl așteaptă. Îi miroase hainele; Un WC public care costă 50.000 de euro, cât un apartament
Câinele poliţistului mort în accident, Sag, încă îl așteaptă. Îi miroase hainele.Câinele poliţistului Cristian Orzu, care şi-a pierdut viaţa în accidentul de la Uricani, săptămâna trecută, îşi aşteaptă stăpânul la serviciu. Miraculos, acesta a scăpat fără răni în urma accidentului grav în care a fost implicat.Câinele răspunde la numele Sag, este vesel şi nu ştie că dresorul său a murit în urma accidentului. De asemenea, patrupedul este rasa ciobănesc german, are vârsta de cinci ani şi făcea echipă cu Cristian Orzu de la vârsta de trei luni, scrieziaruldeiasi.ro
Cele mai bune glume cu Elena Udrea gravidă pe copertă de revistă.Coperta revistei Viva cu Elena Udrea gravidă, prezentată ca o exilată, nu ca o condamnată, a făcut deliciul internetului și a apărut o serie de glume mai mult sau mai puțin răutăcioase. Elena Udrea a primit un adevărat elogiu din partea revistei Viva care i-a pus fotografia semi-nud chiar pe copertă, dar nu asta e problema, ci textul care o însoțește: “O fetiță se pregătește să devină, într-o lună, marea iubire a femeii care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil”, scrieplaytech.ro
LG şi Samsung pariază pe tehnologia viitorului şi prezintă primele televizoare din lume cu ecran 8k.În timp ce pentru mare parte a lumii tehnologia 4k este încă innacesibilă, fiind într-o gamă de preţ de top, producătorii coreeni LG şi Samsung vor prezenta primele televizoare cu rezoluţie 8k din lume la târgul de tehnologie IFA din Berlin, care va debuta vineri, 31 august.8K se referă la rezoluția unui ecran TV şi are de două ori mai mulți pixeli ca 4K, ceea ce face imaginile mai clare, în special la dimensiuni mai mari ale ecranului, de la 65 de inci în sus. Televizorul celor de la Samsung se numește Q900 și va fi disponibil începând cu sfârșitul lunii septembrie a acestui an. Pentru clienții din SUA, Q900 va avea un ecran de 85 de inchi, dar în Marea Britanie și restul Europei vor fi disponibile în mai multe dimensiuni, de 65, 75 și 82 de inci, scrieeconomica.net
Un WC public care costă 50.000 de euro, cât un apartament.WC public la preţ de apartament. Asta au primit locuitorii din Constanţa, unde primăria a plătit aproximativ 3 milioane de euro pentru reabilitarea Parcului Arheologic şi peste 150.000 de euro pentru construirea a trei WC-uri publice, de 18 mp fiecare. Practic, un metru pătrat de toaletă publică a ajuns să coste, în Constanţa, 2.880 euro/mp, aproape de două ori mai mult decât pretul pe mp în cazul apartamentelor din centrul oraşului. Fiecare toaletă publică a costat 50.000 de euro, însă niciuna dintre ele nu este încă funcţională. Potrivit publicaţiei constănţene, closetele publice nu sunt deschise deoarece „nu s-a găsit încă nimeni care să le păzească”, conformziaruldeiasi.ro
Un recif de corali vast a fost descoperit în apropierea ţărmului din SUA.Oamenii traversează regulat Oceanul Atlantic de peste şase secole, astfel fiind stabilită cea mai eficientă rută comercială pentru transportarea bunurilor şi a oamenilor. În ciuda călătoriilor realizate de oameni deasuprea apei sunt cunoscute puţine aspecte despre ceea ce se află în adâncurile oceanului. Conform Science Alert, recent la 260 de kilometri de Charleston au fost descoperiţi nenumăraţi corali.Cercetătorii susţin că aceştia au început să se dezvolte pe podeaua marină încă din perioada apriţiei omului modern pe Pământ. „Această descoperire schimbă modul în care credeam că se dezvoltă coralii pe Coasta de Est”, a declarat Erik Cordes, profesor de biologie din cadrul Universităţii Temple, conformdescopera.ro