Sari direct la conținut

Faze tari: Cele mai bune glume şi meme-uri cu Liviu Dragnea la puşcărie; Cum arată tânăra arbitru de fotbal pe care jucătorii au trimis-o să se prostitueze; Erau adolescenți, aveau un copil și erau judecați de societate. 18 ani mai târziu situația s-a schimbat.

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

Cele mai bune glume şi meme-uri cu Liviu Dragnea la puşcărie. Şirul glumelor la adresa lui Liviu Dragnea, care a ajuns luni, la doar o zi după ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare, după gratii, începe cu o imagine în care fostul lider social democrat apare alături de preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi se privesc în ochi, iar şeful statului îi rosteşte cuvântul „restaurant”, termen folosit la binecunoscutul joc al copilăriei „Fazan”, cu care îţi închizi adversarul şi îl elimini joc. Fotografia lui Dragnea a fost mutată, apoi, şi pe ambalajul unui săpun, devenit între timp, marcă înregistrată în penitenciar, scrie Click.

Cum arată tânăra arbitru de fotbal pe care jucătorii au trimis-o să se prostitueze. O tânără italiancă, arbitru de fotbal amator, a fost agresată verbal, iar un jucător şi-a dat şortul jos în faţa ei, la un meci de copii de 14 ani, ce a avut loc în cadrul unui turneu la Mestre. Giulia Nicastro a fost jignită cu remarci sexiste, atât de jucători, dar și de părinții aflați în tribune la meciul dintre echipele de copii Miranese și Treporti, scrie Corriere della Sera. Potrivit presei, după ce a dictat un corner, unul dintre jucători şi-a dat şortul jos şi i-a spus arbitrului: “Dă-mi roşu dacă ai ouă. Dacă nu…”, potrivit Stirile ProTv.

Arheologii au descoperit o unealtă unică folosită de către minerii mayaşi. În situl arheologic Ek Way Nal, o fostă mină a populaţiei Maya, localizată într-o lagună din Belize, arheologii au descoperit o unealtă asemănătoare unei dălţi, notează Fox News. Arheologii au stabilit că dalta era realizată din jad. Neobişnuit însă este faptul că aceştia au putut recupera şi mânerul din lemn al acestei unelte. Experţii sunt de părere că recuperarea mânerului a fost posibilă datorită solului în care fost găsită. „Această unealtă din jadeit este prima care a fost recuperată cu mânerul din lemn intact”, a declarat Heather McKillop, antropolog al Universităţii din Louisiana, Statele Unite, potrivit Descopera.

Are vestă din părul de pe spate. Frizeria lui Polataglu din Diyarbakir, Turcia, a devenit celebră la nivel mondial după ce frizerul i-a modelat părul de pe spatele unui client în formă de vestă. Bărbatul care a refuzat să îşi dezvăluie identitatea a venit îmbrăcat în maioul preferat, din bumbac, şi l-a rugat pe frizer să tundă în exteriorul formei acestuia. Rezultatul final a fost demn de tot râsul: o vestă călduroasă realizată din propriile pilozităţi dorsale. Frizerul Berat Polataglu a vândut mobilul fratelui său în 2017 pentru a participa la Congresul Mondial al Frizerilor, care a avut loc în Italia, scrie Click.

Erau adolescenți, aveau un copil și erau judecați de societate. 18 ani mai târziu situația s-a schimbat. Pentru unii tineri, drumul către absolvire este unul liniar, simplu, dar pentru alții se dovedește a fi un drum mai anevoios. Madeleine Tarin, o americancă de 19 ani din California a absolvit liceul Eastvale. Aceasta a postat pe Twitter o poză de la ceremonia de absolvire a liceului și aceasta a devenit virală. “Mama avea 15 ani când a rămas gravidă cu mine, iar la 16 ani m-a născut. Tata avea 17 ani. Prima poză este făcută în 2000. Părinții mei au fost aspru judecați de societate din cauza faptului că aveau un copil mic la o vârstă atât de fragedă, dar ei au rămas împreună. Amândoi au locuit cu părinții, dar m-au crescut împreună. Erau hotărâți să reușească și să-mi ofere un viitor”, scrie Unica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro