Faze tari: Doi pinguini îndrăgostiți de sushi au fost „reținuți” de poliție; Doi turiști din Veneția au fost amendați și au primit ordin de părăsire a orașului pentru că și-au făcut cafea în spațiul public
Metoda inedită prin care copiii sunt îndemnați să petreacă mai mult timp în aer liber. În unele şcoli din Australia, profesorii au găsit soluţia. O zi pe săptămână în care cei mici au programate activităţi în aer liber. Doar că nu este vorba despre fotbal sau alte sporturi. Copiii se joacă într-o groapă plină cu… noroi. Chiar profesorii sunt cei care îi ajută pe elevi să-şi pregătească groapa cu pământ, peste care toarnă apă, apoi îi încurajează să țopăie şi să se rostogolească în mocirlă. Scopul final este să-i facă pe cei mici să îndrăgească mai mult ieşirile în natură, conform Stirile ProTv.
Tatuaj nerecomandat celor slabi de inimă. Aşa arată cel mai realist desen pe piele. Britanicul Dave Tomlinsons, de 62 de ani, a lucrat o viață întreagă într-o firmă de IT și după ce s-a pensionat s-a decis să facă ceva ieșit din comun. Așa că s-a dus la un salon de tatuaje și i-a cerut unui artist să îi deseneze pe ceafă o tarantulă tridimensională. Desenul a fost așa de reușit încât după ce i s-a vindecat zona tatuată și și-a dezvelit capodopera, Dave Tomlinsons i-a făcut pe mulți vecini din Wakefield, Anglia, să țipe speriați când îl întâlneau pe stradă, scrie Click.
Doi turiști din Veneția au fost amendați și au primit ordin de părăsire a orașului pentru că și-au făcut cafea în spațiul public. Vineri, cei doi au poposit lângă celebrul pod Rialto și și-au preparat cafea la un aragaz portabil. Podul Rialto este unul dintre cele patru poduri care traversează Canal Grande din Veneția. El este cel mai vechi pod de peste canal. Un localnic i-a văzut și a anunțat poliția locală, în Veneția existând mai multe reguli prin care se pedepsește comportamentul neadecvat, conform Libertatea.
Doi pinguini îndrăgostiți de sushi au fost „reținuți” de poliție. O pereche de pinguini de talie mică a fost surprinsă de mai multe ori săptămâna aceasta ascunzându-se sub un local specializat în vânzarea de sushi din gara Wellington, în plin centrul capitalei Noii Zeelande. A fost solicitată intervenția poliției, pentru a îndepărta păsările care, în mod evident, atrase de mirosul de pește, intenționau să-și facă acolo cuib, notează Digi24.
Poliția din Massachusetts le cere infractorilor să aștepte să treacă valul de căldură înainte de a comite infracțiuni. Cea mai mare parte a Statelor Unite este lovită de un val de căldură extremă care a provocat mai multe decese, iar populația din statele afectate a fost avertizată să nu iasă din case în timpul zilei pentru a se proteja. Între timp, departamentul de poliție din Braintree, Massachusetts a transmis chiar un mesaj în care le cere infractorilor să se abțină de la comiterea unor infracțiunii în această perioadă și să aștepte să treacă valul de căldură, potrivit Libertatea.