Sari direct la conținut

Faze tari: Două surori gemene au născut în aceeași zi. Operațiile au fost făcute de același medic; Avem de învățat de la furnici: De ce nu au niciodată blocaje în trafic?

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

Avem de învățat de la furnici: De ce nu au niciodată blocaje în trafic? Alături de specia noastră, furnicile sunt singurele creaturi de pe Pământ care circulă pe drumuri cu două sensuri. Până și Aristotel se minuna de felul în care furnicile „se întorc la cuib urmând o linie dreaptă și nu se deranjează una pe alta pe această potecă. ”În momentele de mare densitate, furnicile își schimbau comportamentul și încetineau pentru a evita coliziuni din cauza cărora ar fi pierdut timp, relatează Incredibilia.ro

Două surori gemene au născut în aceeași zi. Operațiile au fost făcute de același medic. Două surori, care mai sunt şi gemene, au dat naştere în aceeaşi zi. Mai mult, una dintre ele a adus pe lume gemeni. A fost sărbătoare într-o maternitate din statul Missouri, unde o serie de coincidenţe au adus faima micuţului oraş Creve Coeur. Surorile Lisa şi Lauren sunt eroinele întâmplării. Culmea este că tinerele au aflat cam în acelaşi timp că sunt însărcinate, dar nu se aşteptau că vor deveni mămici amândouă în aceeaşi zi, conform Știrile ProTv.ro

Care vor fi cele mai la modă nume pentru nou-născuți în 2020. S-a făcut topul primelor zece atât pentru fete, cât și pentru băieți. Cele mai populare nume pentru fete în 2020 vor fi: Adah, Reese, Mika, Paisley, Amina, Teagan, Nova, Aura, Pearl și Billie. Unele dintre ele – gen Reese – se explică prin popularitatea pe care-l poartă anumite vedete ale zilelor noastre, în cazul de față Reese Witherspoon. Altele, „arhaice”, revin la modă, precum Pearl. Surprizele sunt Adah, Amina și Teagan, notează Libertatea.

Record mondial: sandviş de nouă oameni pe cuie. Au reuşit să intre în Cartea Recordurilor. O echipă de experţi în artele marţiale din Ahmedabad, Gujarat, India, a reuşit imposibilul. Antrenaţi de Vispy Kharadi (aflat la baza turnului uman) sportivii au format un sandviş uriaş fiind prinşi între mai multe plăci în care erau montate cuie de peste 3 centimetri. Karatiştii i-au invitat pe experţii Guinness Book of Records pentru a le omologa performanţa după ce s-au antrenat timp de aproape o jumătate de an, relatează Click.

Motivul penibil pentru care un tânăr a vrut să se arunce de pe pod. Ce i-a luat iubita. Un tânăr de 26 de ani din Marea Britanie a încercat să sară de pe un pod, după ce fosta lui iubită i-a luat Xbox-ul și routerul de la internet. O secțiune a autostrăzii a fost închisă timp de mai multe ore, timp în care mai multe persoane au încercat să-l convingă să nu se arunce. El s-a decis într-un final să coboare de pe pod în mod voluntar, potrivit Știrile ProTv.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro