Faze tari: Femeia asta are unghii de 12 cm lungime; Orașul unde locuitorii trebuie să slăbească 100.000 de kg în 2 ani; Cum a scăpat de amendă o femeie din Ploiești, prinsă fără bilet în autobuz
Femeia asta are unghii de 12 cm lungime. Elena Şilenkova, de 35 de ani, din Sankt Petersburg, are unghii de 12 centimetri lungime. A fost recunoscută femeia cu cele mai lungi unghii din Rusia. De 4 ani nu le-a mai tăiat, după ce a pus un pariu cu o prietenă. Elena spune că reuşeşte să-şi facă toate treburile, deşi are unghiile atât de mari. Recunoaște însă că are coșmaruri, când visează că i se rup. Numeşte unghiile „copiii ei” şi le îngrijeşte ca şi când i-ar fi odrasle. Nu înoată, nu joacă tenis, poartă mănuşi, chiar dacă nu e frig. Elena zice că bărbaţii îi dau atenţie datorită unghiilor, scrie Click.
Orașul unde locuitorii trebuie să slăbească 100.000 de kg în 2 ani. Un întreg oraş din Spania este la dietă. Autorităţile şi-au propus să îi ajute pe localnici să ajungă la o greutate normală şi, pentru asta, au impus reguli noi în şcoli şi restaurante şi au angajat specialişti în nutriţie şi antrenori de fitness. Provocarea se întinde pe doi ani. Oraşul se apropie de bilanţul primului an, iar rezultatele de până acum sunt mai mult decât mulţumitoare. În 2009, un studiu de amploare realizat de medicii din oraşul Naron, din provincia Galicia, arăta că mulţi dintre locuitorii oraşului sunt obezi, au probleme cardiace sau diabet, scrie Stirile ProTv.
Cum a scăpat de amendă o femeie din Ploiești, prinsă fără bilet în autobuz. O femeie în vârstă de 47 de ani, originară din Ploiești, a fost prinsă fără bilet pe traseul 40 de controlori. Ca să scape de sancțiunea financiară, aceasta a prezentat o legitimație mai veche, cu datele de identificare ale unei persoane decedate. În loc să plătească o amendă de 25 de lei, aceasta riscă acum închisoarea de la 3 luni la 3 ani.Potrivit art. 293 Cod penal Falsul privind identitatea falsuri în înscrisuri, prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, scrie Cancan.
Papagalul ăsta a dat alarma de incendiu. Pompierii reacţionează prompt când sunt alertaţi că o casă e în flăcări! Aşa s-a întâmplat, recent, în Daventry, Northamptonshire. Numai că, atunci când au ajuns la faţa locului, un papagal imita perfect sunetele unei alarme de fum. Steve Dockerty, de 63 de ani, a fost şocat când s-a trezit cu maşinile de pompieri la uşă, în jurul orei 15.45. Salvatorii l-au întrebat, alertaţi, unde arde. Bărbatul, nedumerit, a descoperit repede care era cauza vizitei pe care i-o făcuseră pompierii. Papagalul lui african, numit Jazz, imita perfect alarma de fum. Imitaţia de sonerie a fost auzită de persoanele care au chemat imediat pompierii. Dockerty a auzit şi el sunetele, dar nu şi-a dat seama că pot fi luate drept alertă de incendiu, scrie Click.
Protest inedit în Dublin, după ce un bărbat care a violat o fată a fost achitat. Mai multe femei au mărșăluit pe străzile din Dublin, îmbrăcate în lenjerie intimă și cu mesaje scrise pe corp precum „This is not consent/ Asta nu înseamnă acord”. Această demonstrație a fost un răspuns unui caz recent care a stârnit furie în întreaga lume, după ce un avocat al apărării a făcut referire la lenjeria intimă a unei victime de 17 ani, violată de un bărbat de 27 de ani, acesta fiind în cele din urmă achitat. Avocatul apărării a sugerat juraților că lenjeria de dantelă a adolescentei era menită unei întâlniri amoroase, scrie Unica.