Sari direct la conținut

Faze tari: Minune pe trotuar! Un cerșetor olog din Sălaj s-a vindecat brusc la vederea polițiștilor; O furtună de zăpadă, bucuria unor pinguini dintr-o grădină zoo; Băiețelul născut fără creier a împlinit șase ani

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

Minune pe trotuar! Un cerșetor olog din Sălaj s-a vindecat brusc la vederea polițiștilor. Un cerșetor care se dădea olog a dat nas în nas cu polițiștii și, brusc, s-a ridicat de pe trotuar! Nu a mai avut cum să-i păcălească pe oamenii legii, așa cum o face, zi de zi, cu cetățenii. Bărbatul mima un handicap grav și se deplasa cu ajutorul unor cârje. Poliţiştii l-au dezbrăcat în stradă și toată lumea a putut vedea „minunea”: cerșetorul din Sălaj nu era deloc olog. Bărbatul cerșetor și-a legat piciorul la spate, cu gamba lipită de coapsă. Astfel, păcălea oamenii care se înduioșau la vederea lui și îi dădeau bani, scrie Cancan.

O furtună de zăpadă, bucuria unor pinguini dintr-o grădină zoo. În timp ce noi suntem sătui de iarnă, cei mai simpatici dintre locuitorii grădinii zoologice din Pittsburgh se bucură din tot sufletul de ninsoare. Zeci de pinguini au ieșit la joacă, s-au aruncat pe burtă, ori au alunecat intenționat pe zăpadă, incântați că se află din nou in mediul lor natural. Unii chiar au încercat să meargă la înot atunci când au văzut peretele de sticlă al unui bazin, potrivit Stirile ProTv.

Băiețelul născut fără creier a împlinit șase ani. Cum a reușit să supraviețuiască. Un băiețel s-a născut fără creier și, deși nu i se ofereau șanse de supraviețuire prea mari, acesta a împlinit în prezent șase ani, iar evoluția sa este remarcabilă. Este vorba de Shelley și Rob Wall, un cuplu din Cumbria, Marea Britanie, care au aflat în timpul sarcinii că bebelușul lor are șanse minime de supraviețuire deoarece creierul său nu s-a dezvoltat decât în proporție de 2%. Dincolo de diagnosticul sumbru și șansele minime de supraviețuire oferite micuțului, părinții s-au decis să păstreze sarcina și în prezent băiețelul lor, Noah, a împlinit 6 ani, potrivit Unica.

Studiu: filmele de groază îngraşă! O echipă de cercetători libanezi au studiat efectul filmelor de groază asupra a 84 de voluntari de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Astfel au observat că stresul, nervozitatea şi tensiunea din timpul filmului predispun la obezitate. 72% dintre spectatori au simţit nevoia să mănânce ciocolată, cartofi prăjiţi, floricele de porumb şi arahide în timpul momentelor tensionate din film. La scenele romantice sau de aparentă acalmie, voluntarii au consumat sucuri acidulate şi au simţit nevoia să meargă la toaletă, potrivit Click.

Un cerb s-a adăpostit în curtea unui spital din Azuga. Era fugărit de un urs și de câini. „Un cerb alergat de un urs şi câini. Au intrat după el în curtea spitalului, a reuşit să fugă în pădure, însă este rănit. Se deplasează după el un echipaj de jandarmi montani şi un pădurar de la ocolul silvic. A reuşit să lovească ursul cu coarnele apoi a fugit”, au declarat cei de la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Spitalul de Ortopedie din Azuga se află la ieşirea din localitatea spre Buşteni, chiar lângă pădure, citeaza Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro