Sari direct la conținut

Faze tari: O asociație s-a apucat să numere ciorile din România; Face turul lumii cu pisică pe umăr; Caz bizar: un câine s-a născut cu o gură în loc de ureche

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

O asociație s-a apucat să numere ciorile din România. Oricât ar suna de hilar, pentru prima dată în ţara noastră, timp de două luni, are loc un recensământ al ciorilor. Specialiştii vor să afle în acest fel dacă într-adevăr ciorile sunt prea multe şi unde creează neplăceri. Specia este protejată de lege pe durata cuibăritului. O pensionară din Braşov este deranjată de stolurile de ciori care i-au invadat parcul în care ea obişnuia să se plimbe. Aşa că a decis să contribuie la recensământ şi îşi notează pe caiet numărul exact de cuiburi, dar şi arborii în care sunt amplasate, potrivit Stirile ProTv.

Face turul lumii cu pisică pe umăr. Scoţianul Dean Nicholson a traversat deja o bună parte din Europa pe bicicletă. E însoţit de pisica sa, Nala, care e nedezlipită de umărul lui. Dean Nicholson, în vârstă de 31 de ani, a pornit în aventura lui cu totul neobişnuită în urmă cu 3 luni, din oraşul său natal, Dunbar, de pe coasta de est a Scoţiei. A traversat apoi cu bicicleta lui, marca Trek 920, Anglia, după care s-a îmbrăcat pe un feribot şi a ajuns în Olanda. A călătorit prin Ţara lalelelor, apoi a colindat Belgia, Franţa, Elveţia, Italia, potrivit Click.

Caz bizar: un câine s-a născut cu o gură în loc de ureche. Toad, un câine în vârstă de cinci ani, s-a născut cu o malformaţie rară, având două guri şi o ureche, cea de-a doua cavitate bucală fiind localizată unde ar trebui să fie urechea dreaptă. Patrupedul a ajuns în grija lui Heather Herandez, fondatorul Mutt Misfits, un centru din Oklahoma, Statele Unite, care se ocupă cu salvarea animalelor cu probleme medicale majore, potrivit Adevarul.

Automate care eliberează povestiri scurte, la metroul din Londra. Persoanele care folosesc metroul din Londra vor beneficia de trei automate cu povestiri scurte, din mai multe genuri literare, care vor fi instalate la staţia Canary Wharf. Automatele vor emite, la apăsarea unui buton, povestiri care pot fi citite într-un minut, în trei sau cinci. Ele sunt produse de compania franceză Short Édition, care mai are automate în Franţa şi Hong Kong. Un aparat de acest tip poate fi găsit şi în Cafe Zoetrope, restaurantul deţinut de regizorul Francis Ford Coppola în oraşul american San Francisco, potrivit Descopera.

Un bărbat explică de ce nu trebuie să îți ții iubita în brațe, după ce se bronzează. Un bărbat a aflat de ce nu ar fi trebuit să își țină în brațe iubita, după ce aceasta s-a bronzat în mod artificial. Sam Philips, în vârstă de 23 de ani, și-a luat în brate iubita, în timp ce dormea, însă apoi a realizat că are o pată uriașă pe piele, potrivit Metro. Ulterior, Sam și-a făcut mai multe fotografii și le-a postat pe Twitter, unde a scris că: „Am crezut că am o vânătaie uriasă pe picior, dar apoi mi-am dat seama că nu ar fi trebuit să îmi țin iubita în brațe după ce s-a bronzat artificial”, potrivit Stirile ProTv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro