Sari direct la conținut

Faze tari: O studentă de la Iaşi a ieşit goală pe străzi. Oamenii s-au blocat; O femeie a scos din pantaloni un pui de aligator. Reacția poliției; Momentul în care „balena-spion“ îi înapoiază unei femei telefonul scăpat în mare

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

O studentă de la Iaşi a ieşit goală pe străzi. Oamenii s-au blocat. Un cunoscut de-al fetei a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție, care a legitimat-o pe tânără și a aflat că aceasta este de cetățenie franceză. „Printr-un apel la 112, se solicita o ambulanță și un echipaj de Poliție pentru o tânără de naționalitate franceză, care era agitată. La fața locului a mers un echipaj de Poliție și un echipaj SMURD de prim ajutor. Aceasta a fost prinsă de Poliție în scara unui bloc și adusă la Spitalul Sfântul Spiridon, unde i-au fost recoltate probe toxicologice care evidențiază consumul de substanțe de abuz ce determină dependența”, au declarat surse oficiale potrivit Realitatea

O femeie a scos din pantaloni un pui de aligator. Reacția poliției. O femeie pe care poliţia vamală din Florida a întrebat-o dacă are ceva de declarat a scos din pantaloni un pui de aligator de 30,5 cm, potrivit Biroului şerifului comitatului Charlotte. La inspectarea maşinii, poliţiştii au descoperit şi 40 de broaşte ţestoase Kinosternon baurii, o specie endemică din sud-estul SUA. Florida Fish and Wildlife Conservation Commission, organizaţie care se ocupă de conservarea faunei şi florei din acest stat american, a deschis o anchetă pe numele acestei femei care nu a fost făcut public, potrivit Stirile ProTv.

Momentul în care „balena-spion“ îi înapoiază unei femei telefonul scăpat în mare. O balenă beluga, despre care se presupune că ar fi antrenată de ruşi să acţioneze ca spion, a fost filmată în timp ce înapoiază unei femei telefonul pe care l-a scăpat în Marea Norvegiei. Clipul a fost postat pe Instagram de Isa Opdahl, cu descrierea „Când animalele sunt mai amabile decât oamenii“, şi a devenit viral. Momentul inedit filmat în portul norvegian Hammerfest Norvegia a fost postat pe reţelele de socializare şi a devenit repede viral, potrivit Adevarul.

Uluitor! O fată de 19 ani din București câștigă 10.000$ lunar. Irina este o puștoaică din București care la cei 19 ani a ajuns să câștige, lunar, o mică avere. A cochetat cu lumea modei încă de când era pe băncile școlii generale, după care și-a făcut un vlog despre make-up, convinsă fiind că poate câștiga bani frumoși din asta. Iar când a împlinit 18 ani s-a angajat ca model de videochat! Videochatul nu mai este un subiect tabu în România, de vreme ce peste o sută de mii de români lucrează în această industrie. Iar motivul angajării este unul simplu: câștigurile fabuloase pe care aceștia le pot avea, într-un timp scurt, scrie Cancan.

Motivul inedit pentru care un copil de 6 ani a sunat la poliție. „E un lucru pozitiv”. Copilul a sunat la departamentul de poliție și a mărturisit că se simte singur. Însă ofițerul Joe White, de la departamentul de poliție din Florida, i-a explicat frumos copilului că numărul la care a sunat este destinat oamenilor care se confruntă cu urgențe serioase. Dar ofițerul a fost nevoit să își facă datoria, motiv pentru care a încercat să îl înveselească pe băiat. „Ofițerul White a spus că i-ar plăcea să fie prietenul lui. Uneori, răspundem la 911 și se ivește o oportunitate minunată pentru un lucru pozitiv”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a departamentului de poliție, potrivit Stirile ProTv.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro