Sari direct la conținut

Faze tari: "Pasarica" Alinei Plugaru valoreaza 1.000.000 de euro; o tanara a nascut trei cesti; un britanic nu mai are voie sa faca dragoste la el acasa, iar cateaua lui Putin este pazita prin satelit

HotNews.ro

Cartofi pentru bere. Criza creditelor ipotecare genereaza diferite tipuri de solutii pentru noile probleme financiare. Astfel, un bar din Marea Britanie a reinviat un tip mai vechi de comert, trocul. Barmanii barului „The Pigs“ accepta acum – in schimbul berii – fructe, peste, carne sau legume, pe care le pot include apoi in meniul de a doua zi. Managerul localului spune ca trocul este acceptat de doi ani, dar a explodat numai in ultima perioada, pe fondul dificultatilor financiare, anunta EvZ.

Bai in nisip contra impotentei. Barbatii egipteni sunt convinsi ca au gasit remediul contra impotentei. Astfel, locuitorii din regiunea Siwa obisnuiesc sa faca bai in nisip pentru a deveni potenti din punct de vedere sexual. Acestia se ingroapa pana la gat in nisip si stau ore intregi incremeniti astfel pentru a deveni virili. Se pare, insa, ca merita efortul, pentru ca toti cei care au incercat ineditul tratament s-au laudat ca ulterior au avut performante sexuale notabile, informeaza Cancan.

„Pasarica” Alinei Plugaru valoreaza 1.000.000 de euro. „Sunt foarte hotarata sa fac acest pas, chiar daca nimeni nu imi poate asigura strict ceea ce vreau: organele genitale. Totusi, mai multe firme mi-au facut propuneri tentante pentru asigurarea intregului corp, iar eu voi avea de platit 8.300 de euro pe an. Valoarea politei va fi de un milion de euro”, a declarat Alina pentru Libertatea.

Cateaua lui Putin, pazita prin satelit. Razboiul din Caucaz a scos la iveala slaba dotare tehnica a armatei ruse si modalitatile inedite in care liderii de la Moscova irosesc bugetul destinat apararii. Astfel, cateaua lui Vladimir Putin detine o zgarda cu un sistem de localizare de tip GLONASS (varianta ruseasca a GPS-ului), in vreme ce trupele trimise in Osetia de Sud nu beneficiau de asemenea aparate, sustine Click.

Camioneta cu fise. Un barbat de 70 de ani din statul american Ohio i-a uimit pe dealerii unei reprezentante auto, dupa ce a platit pentru o camioneta noua cu 16 borcane pline cu monede. Monedele, in valoare totala de 8.000 de dolari, au acoperit numai jumatate din valoarea masinii, restul fiind achitat prin cec. Personalul reprezentantei, care nu s-a mai confruntat niciodata cu asa ceva, a avut nevoie de 90 de minute pentru a numara banii, scrie EvZ.

O tanara a nascut trei cesti! Mai multe posturi de televiziune din Mozambic, Africa, au prezentat, zilele trecute, drept stire serioasa cazul unei fete de 18 ani care sustine ca a nascut… trei cesti. In inregistrare apareau si ‘tripletii’, alaturi de mama lor, noteaza Libertatea.

Nu mai are voie sa faca dragoste la el acasa. Un barbat nu mai are voie sa intretina relatii sexuale cu iubita lui nici macar in propria casa deoarece vecinii l-au dat in judecata din cauza zgomotelor si au castigat procesul. Vecinii au declarat ca nu au putut sa mai suporte zgomotele care, timp de doi ani incoace, se repeta noapte de noapte, relateaza Romantica.

Tinut in lanturi de parinti. Un baietel in varsta de sapte ani din Bulgaria a fost legat de picior cu lantul de catre parintii lui, ca sa nu iasa din casa. Ilko Todorov a fost salvat in cele din urma dupa ce vecinii au raportat toata povestea la politie, scrie Cancan.

Cod de bare pe ghiozdane. O scoala din Australia a gasit o metoda ingenioasa de a rezolva problema elevilor lenesi, marcand ghiozdanele copiilor cu coduri de bare. Codurile de bare, inventate de unul dintre parintii elevilor, sunt citite automat la intrare, ajutand la contabilizarea intarziatilor, noteaza EvZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro