Faze tari: Prima pălincă din România certificată OSIM; Un astronaut a explicat cum decurg sexul și nevoile fiziologice în spațiu
Un bătrân de 80 de ani are o factură de curent de 65.000 de euro. Ce a făcut în casă. Proprietarul unui imobil din Germania trebuie să plătească suma de 65.000 de euro la factura de energie electrică pentru o plantaţie ilegală de canabis în clădirea sa, potrivit unei decizii date luni de o instanţă germană. Bărbatul, în vârstă de 80 de ani, care neagă că ar avea vreo legătură cu plantaţia de canabis, este acuzat că a contribuit la sustragerea de curent electric prin instalarea unui cablu foarte puternic în clădire, a indicat curtea districtuală din Dusseldorf, potrivit stirileprotv.ro.
Prima pălincă din România certificată OSIM. Aromata pălinca de Bihor e apreciată de mult printre cunoscătorii de licori tari atât de la noi, cât şi din Vestul Europei. A ajuns şi acolo, în bagajele românilor plecaţi la muncă peste hotare. Ce nu au dus cu ei e reţeta specială. Cea mai bună licoare se obţine din fructele perfect coapte. Nu se pune niciun gram de zahăr, dar e nevoie de multă muncă. Florian Chişe face pălinca Trămuţa în propria curte din Tulca, în două cazane, vechi de peste 100 de ani. De aproape 20 de ani, băutura e marcă înregistrată la OSIM, potrivit digi24.ro.
Un om a avut o cheie înfiptă în creier. Modul incredibil în care a supravieţuit. Un tânăr din India a supravieţuit cu o cheie înfiptă câţiva centimetri în creier. Într-un mod aproape miraculos, însă, a supravieţuit. Tânărul în vârstă de 19 ani din Ahmednagar, Maharashtra (India), a avut o cheie de motocicletă în cap în urma unei altercaţii din satul său. La spital, doctorii au efectuat o scanare a creierului, care arăta că obiectul a pătruns 3,8 centimetri în organ, conform doctorului Ashish Bhandari, administratorul Spitalului Anand Rishi, unde a fost tratat pacientul. Omul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală pentru a înlătura cheia, care a durat trei ore şi jumătate, potrivit descopera.ro
Un astronaut a explicat cum decurg sexul și nevoile fiziologice în spațiu. Cei de la Gizmodo au avut oportunitatea de a intervieva un astronaut, așa că au pus întrebări despre sex, dar și funcțiile mai puțin atrăgătoare ale corpului uman. Astfel, ei au aflat că sexul în spațiu este o posibilitate și că există lucruri mai periculoase decât asta (cu toate că nu aflăm dacă astronautul vorbea din experiență sau doar a făcut o presupunere). „Sunt lucruri mult mai periculoase pe care le poți face în spațiu”, a spus el, menționând că o întrebare mai potrivită ar fi legată de sexul în spațiu în vederea procreerii, potrivit playtech.ro.
Femeie de 61 de ani la spital după ce a căzut de pe bou: îl călărea. O femeie din comuna Costuleni a ajuns în sala de operaţie după ce a căzut de pe o bovină, în încercarea de a se deplasa astfel. Victima, în vârstă de 61 de ani, a fost operată garda trecută la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Femeia a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) în stare gravă, după cum au precizat medicii urgentişti. „ Femeia prezenta o laceraţie splenică, contuzie de rinichi stâng, hemoperitoneu, fractură costală C8 în partea stângă cu deplasare, C7 partea stângă, fără deplasare, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“, potrivit ziaruldeiasi.ro