Faze tari: Un deţinut a dat în judecată Guvernul după ce a luat în greutate în închisoare; Meghan Markle a oferit iarbă la prima ei nuntă. Detalii despre ceremonia pe care ducesa ar vrea să o uite; Incredibil! Cât a plătit un fan al festivalului Untold pe două abonamente
Un deţinut a dat în judecată Guvernul după ce a luat în greutate în închisoare. După ce a luat în greutate 40 de kilograme în primii patru ani de detenţie, un deţinut dintr-o închisoare din Norvegia a dat în judecată guvernul. Condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de droguri, Bjorn Rosander a afirmat că medicaţia care îi este dată, dar şi lipsa activităţii fizice, l-a făcut să ia în greutate 40 de kilograme, să facă diabet de tip 2 şi să îi crească tensiunea arterială, potrivit The Nordic Page citat de Descoperă.
Meghan Markle a oferit iarbă la prima ei nuntă. Detalii despre ceremonia pe care ducesa ar vrea să o uite. Meghan Markle, pe atunci în vârstă de 30 de ani, s-a căsătorit cu Trevor Engelson, de 34 de ani, în septembrie 2011, în Jamaica, la un faimos hotel de lux, preferat de vedete şi bogătaşi. Ca şi la nunta cu Harry, fosta actriţă s-a ocupat de fiecare detaliu, inclusiv de achiziţionarea a unei cantităţi de marijuana suficientă pentru a ajunge celor 100 de invitaţi. Mici săculeţi au fost incluşi în pungile cu cadouri pregătite pentru cei prezenţi la ceremonie, iar Meghan a fost cea care a venit cu ideea, aşa cum confirmă o serie de emailuri trimise unei prietene, citează Click.
Incredibil! Cât a plătit un fan al festivalului Untold pe două abonamente. Festivalul UNTOLD a pășit în Orasul Faptelor Bune, guvernat de Radio Zu și a scos la licitație un pachet cu două abonamente full acces pentru cele 4 zile de festival, ediția aniversară din 2019. Banii strânși au mers spre cazul Teolinei care la nici 4 ani de viață muncește în fiecare zi pentru a putea merge. Născuta extrem de dificil și readusă la viață prin respirație artificială, Teolina are tetrapareza spastica-paralizie cerebrala. Încă de la vârsta de 4 luni face recuperare. Un ascultător din Baia Mare,cu inima mare, fan al festivalului UNTOLD a licitat pachetul full acces la editia din 2019 cu suma de 24.500 de lei, adica aproape 6000 de euro. Toți acești bani au mers spre cazul Teolinei, scrie Cancan.
Cum arată cartea de poezii care poate fi citită doar cu lupa. Dintre cărțile în miniatură, una dintre cele mai mici se află în Lituania. Are 8 milimetri lungime, 7 lățime și 2,5 milimetri grosime. Cartea cu 60 de pagini este creația unui artist, Vytautas Kusas. El și-a tipărit în volumul minuscul propriile poeme care, bineînțeles, pot fi citite doar cu o lupă puternică. Artistului respectiv nu-i pasă de recorduri, dar micșorarea obiectelor este marea lui pasiune – a făcut o chitară, scaune, mese și picturi care au dimensiuni de ordinul milimetrilor, potrivit Stirile ProTv.
O femeie a fost concediată după ce a anunțat că nu poate ajunge la serviciu pentru că fiul ei era grav bolnav. În vara acestui an, femeia a trecut printr-un șoc atunci când băiatul ei a căzut la pat din cauza unei septicemii. Ea și-a anunțat șefa că nu poate ajunge la serviciu. Schimbul de mesaje dintre Crystal și șefa ei a fost postat pe rețelele de socializare și a devenit viral. Șefa nu a renunțat la ideea de o concedia pe Crystal, scriindu-i: „Dacă nu poți veni la serviciu înseamnă că demisionezi”. Întâmplarea a ajuns însă la urechile directorului companiei. Acesta a anunțat că femeia nu și-a pierdut locul de muncă, dar șefa ei a fost concediată, potrivit Libertatea.