Sari direct la conținut

Faze tari: Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj; Marius Stan, savantul român din seria ''Breaking Bad'': Nu aşa se face metamfetamina

HotNews.ro
O lume nebuna, Foto: Colaj foto
O lume nebuna, Foto: Colaj foto

Un student de 93 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia din Cluj. Ce cursuri urmează seniorii. Un Bărbat de 93 de ani este decanul de vârstă al studenţilor înscrişi la „Universitatea Vârstei a 3-a” a cărei deschidere festivă a avut loc, luni, la Cluj. Cursul inaugural a fost susţinut de primarul Emil Boc, acesta fiind şi conferenţiar universitar. Decanul de vârstă al studenţilor prezenţi, Emil Tătaru, care are aproape 93 de ani, a spus că în oraş s-au făcut foarte multe lucruri pentru vârstnici, iar o astfel de universitate le este foarte utilă acestora. Prorectorul cu cercetarea al UBB, Daniel David, a declarat la rândul său că astfel de activităţi, cum este Universiatea vârstei a 3-a, contribuie la creşterea calităţii vieţii, scrie Gândul.

Mașina aceasta a fost imaginată în 1935 și ar fi trebuit s-o avem pe șosele. Deși nu putem vedea cum arată cu adevărat viitorul, măcar ne putem imagina. Iată cum și-au imaginat vizionarii din anul 1935 că va arăta automobilul viitorului. Un articol apărut în revista Popular Science din septembrie 1935 ilustra mașina viitorului, care nu mai are nevoie de roți, deoarece merge pe sfere. Conform descrierii din revistă, mașina rulează pe două sfere mari, umplute cu aer, vehiculul fiind invenția unui designer german. Toate componentele caroseriei sunt create în așa fel încât vehiculul să fie cât mai aerodinamic. Probabil te gândești la faptul că este un fel de mașină zburătoare, însă te înșeli. E vorba despre o mașină normală, a cărei roți sferice, nu au nevoie de apărătoare de noroi și nici de suspensii pentru a absorbi șocurile, conform Playtech.

Marius Stan, savantul român din seria ”Breaking Bad”: Nu aşa se face metamfetamina. Marius Stan, românul care a jucat în seria ”Breaking Bad” a povestit cum s-a simţit ca om de ştiinţă pe platoul celebrului serial, dar şi ce aşteaptă de la continuarea poveştii în filmul ”El Camino: A Breaking Bad Movie”, filmul lansat vineri de Netflix. Fanii serialului ”Breaking Bad” îşi amintesc de şeful lui Walter, românul Bogdan, proprietarul spălătoriei de maşini în care profesorul de chimie transformat în producător şi traficant de droguri lucra la început pentru a-şi suplimenta veniturile, apoi pentru a justifica sumele de bani obţinute ilegal. Cel care a interpretat personajul Bogdan Wolynetz este Marius Stan, pentru care creatorul serialului, Vince Gilligan a şi schimbat naţionalitatea personajului din poloneză în română. În plus, personajul său, care trebuia să fie episodic, a fost extins până în sezonul 4 al seriei, notează Descoperă.ro.

Un băiat de 8 ani aflat la pescuit a prins un rechin-tigru de 314 de kilograme. Un băiat de 8 ani aflat la pescuit cu tatăl lui în Australia a reușit să prindă un rechin tigru de 314 kilograme, stabilind probabil un nou record mondial. Jonathan Millauro și fiul său Jayden au dat de rechin în timp ce pescuiau la aproximativ 160 de kilometri de Sydney. Jayden a reușit să prindă rechinul, în timp ce era ținut în ham de un alt bărbat aflat la bord. Băiatul de 8 ani este cel mai tânăr membru al unui club de pescuit local și a învățat să pescuiască când avea sub doi ani. Rechinul prins este de departe cea mai mare captură a sa de până acum. Nicio persoană aflată la bord nu a realizat cât de mare este rechinul până nu au ajuns la țărm și l-au cântărit, se arată în articolul Digi24.

O schiță uitata a lui Leonardo da Vinci se dovedește a fi o minune a ingineriei. Ar fi fost cel mai mare pod al acelor vremuri. Deși este cunoscut pentru lucrări ca Mona Lisa, Leonardo da Vinci era un inovator în multe domenii, inclusiv în inginerie. Pornind de la o schiță realizată de da Vinci în 1502, oameni de știință de la MIT au realizat podul imaginat de vizionar, la scara de 500 de ori mai mică. Acesta este complet diferit de podurile acelor vremuri, având o singură bolta, pe sub care ar fi trecut fără probleme ambarcațiunile vremii, relatează Ziare.com.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro