Sari direct la conținut

Femeie atacată de doi câini de luptă la Lacul Morii, unde a fost ucisă Ana Oroș / Decizia care i-a salvat viața femeii

HotNews.ro
Zona de la Lacul Morii unde o femeie a fost ucisă de câini, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu
Zona de la Lacul Morii unde o femeie a fost ucisă de câini, Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Doi câini de luptă au atacat o femeie care se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii din Capitală, unde în urmă cu mai puțin de o lună o altă femeie a fost ucisă de câini fără stăpân. Potrivit Autorităţii pentru Supraveghere şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti, câinii din rasa Cane Corso scăpaseră din curtea proprietarului şi hoinăreau liberi pe câmpul de la Lacul Morii. Victima a reușit să scape după ce, cuprinsă de panică, i-a venit ideea să sară dincolo de dig, spre apă, iar decizia impulsivă și riscantă a fost salvatoare.

Incidentul a avut loc marți seară și a fost anunțat de către ASPA abia vineri. Doi câini de luptă au atacat-o pe femeia care se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii. Câinii din rasa Cane Corso, femelă și mascul, scăpaseră din curtea stăpânului și hoinăreau liberi pe câmpul de la Lacul Morii.

Femeia atacată a povestit că atunci când câinii au văzut-o pe dig, au început să alerge spre ea și i-au atacat cățelușa.

Decizia care i-a salvat viața femeii

Un cetățean care se plimba, de asemenea, pe dig i-a sărit în ajutor femeii. Acesteia, cuprinsă de panică, i-a venit ideea să sară dincolo de dig, înspre apă. Din fericire, această decizie impulsivă și riscantă a fost salvatoare. Cei doi Cane Corso i-au urmat, apoi femeia si câinele ei au reușit să sară înapoi, iar cei doi câini de luptă au rămas blocați pe partea cu apa. Cei doi Cane Corso cântăresc în jur de 50-

60 de kilograme fiecare, motiv pentru care aceștia n-au mai putut să sară digul înapoi.

Incidentul a fost anunțat prin 112, iar echipajele ASPA au mers acolo și, în prezența Jandarmeriei, polițiștilor de la Secția 20 Poliție și lucrătorilor de la Poliția Locală Sector 6, au capturat câinii.

După capturare, câinii au fost verificați la fața locului dacă au microcip. Unul dintrei ei era microcipat și înregistrat în RECS, celălalt nu. Informațiile proprietarului au fost furnizate polițiștilor Secției 20, care au contactat proprietarul. Acesta locuia pe Drumul la Roșu, chiar pe strada de pe care se intră pe câmpul de la Lacul Morii.

Amendă derizorie pentru proprietarul câinilor de luptă

Echipajele ASPA, împreună cu polițiștii Secției 20 și jandarmii au mers acasă la proprietar, pentru a-i înapoia câinii și pentru a fi sancționat, conform OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși. Din păcate, amenda primită, care poate fi plătită în 15 zile la jumătate din minim, adică 50 de lei, este mult prea mică pentru a contribui la responsabilizarea proprietarului, spun reprezentanții ASPA.

Aceștia spun că pentru nemicrociparea celui de-al doilea câine amenda ar fi fost de 5.000 lei, însă polițiștii Secției 20 au considerat că nu au competențe să aplice legislația respectivă.

  • „Noi le-am solicitat să sesizeze instituția pe care o consideră competentă pentru aplicarea sancțiunii de nemicrocipare a celui de-al doilea câine.
  • Facem precizarea, așadar – câinii nu au ajuns într-un adăpost ASPA, fiind câini cu proprietar, care a fost identificat încă din seara incidentului.
  • Poliția Locală Sector 6 nu a participat la înapoierea câinilor proprietarului.
  • Facem apel la deținerea responsabilă a câinilor, cu atât mai mult a celor care fac parte de rase considerate periculoase.
  • Solicităm public tuturor autorităților competente să facă verificări amănunțite la curțile oamenilor din zona Lacul Morii și nu numai și să aplice sancțiuni când constată încălcări ale legislației”, arată reprezentanții ASPA.

Reamintim că în 21 ianuarie Ana Oroș, în vârstă de 43 de ani, a murit după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. În luna aprilie a anului trecut, ea ajunsese la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.

În 21 ianuarie, un cetățean a văzut de la distanță cum femeia era atacată de câini, dar când a ajuns acolo era deja prea târziu. El a sunat la 112, însă echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul.

De la momentul tragediei, autoritățile responsabile de rezolvarea problemei câinilor fără stăpân – ASPA și Primăria Sectorului 6, care are în subordine Poliția Locală – și-au pasat reponsabilitatea.

Câte amenzi au dat Poliția Capitalei și Poliția Locală anul trecut celor care nu și-au sterilizat și microcipat câinii

Din 2015, după moartea tragică a lui Ionuț, băiețelul sfâșiat de câini în Sectorul 2, sterilizarea și microciparea câinilor este obligatorie. De ce? Pentru că una din principalele surse de maidanezi o reprezintă câinii cu stăpân, care nu sunt sterilizați, se înmulțesc, iar puii sunt abandonați pe terenuri părăsite sau pe domeniul public. Mai este și situația, des raportată de ASPA, în care câini cu stăpân sunt lăsați să iasă din curți și ajung pe domeniul public, iar fiindcă nu sunt microcipați, stăpânii nu își asumă nicio responsabilitate în caz că mușcă pe cineva.

Potrivit OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, deţinătorii de câini din rase comune sau metişi au obligaţia sterilizării acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Conform ultimelor modificări ale Legii 205/2004 privind protecția animalelor, abandonul acestora pe domeniul public se sancționează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.

După ce Ana Oroș a fost omorâtă în zona Lacul Morii de o haită de câini, iar reprezentanții ASPA au declarat de mai multe ori că au ridicat în ultimele zile zeci de câini nemicrocipați, o parte fiind aciuați pe lângă casele din zonă, HotNews.ro a cerut Poliției Capitalei și polițiilor de sector date dacă au făcut controale și au verificat dacă câinii cu stăpân sunt microcipați și sterilizați.

Poliția Locală a Municipiului București, de pe lângă Primăria Capitalei, a dat, în 2022, 140 de sancțiuni contravenționale deținătorilor de câini care nu și-au microcipat și/sau sterilizat animalele de companie. Valoarea amenzilor a fost de 40.000 de lei, potrivit datelor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro. În perioada 1-25 ianuarie 2023 au mai fost date încă 32 de sancțiuni în valoare de 15.000 lei.

Polițiile locale de pe lângă primăriile de Sector nu au dat nicio sancțiune. HotNews.ro a întrebat la fiecare instituție în parte și toți ne-au comunicat că nu au competențe în acest sens.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin Serviciului Pentru Protecția Animalelor, în decursul anului 2022 a dat 178 de sancțiuni contravenționale, din care 57 sancțiuni cu amendă, în valoare de 124.500 de lei şi 121 de sancțiuni cu avertisment.

  • ”În decursul anului 2022, polițiști din cadrul Serviciului Protecția Animalelor au pus în aplicare două planuri de acțiune pentru informarea cetățenilor proprietari și deținători de câini privind obligativitatea sterilizării și a microcipării acestora.
  • În urma acestor acțiuni au fost verificate 639 de imobile, au fost informate 191 de persoane, deținătoare a 302 câini, 99 fiind sterilizați și 86 microcipați.
  • La locațiile unde nu s-a răspuns au fost lăsate pliante în care erau prevăzute aceste obligații și sancțiunile prevăzute în lege pentru nerespectare.
  • Cetățenii au fost informați cu privire la aceste obligații, urmând a se efectua din nou acțiuni pentru sancționarea proprietarilor care nu au intrat în legalitate”, se arată în răspunsul transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro.

Tot în decursul anului 2022, pentru nerespectarea obligativității sterilizării şi microcipării exemplarelor canine, s-au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale din care 42 de avertismente și 2 sancțiuni cu amendă în valoare de 15.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro