Ferentari. Toleranță zero la mâncat rahat - VIDEOinterviu Valeriu Nicolae. Viața celui care îi face pe copiii din ghetou să gândească când aud de droguri și prostituție

Uite așa om! Născut în țigănia Craiovei, mama lui i-a fost exemplu. Bă, nu te plânge! Tu ești de vină. Nu te-ai străduit destul. Astfel de lecții l-au făcut intolerant la mâncat rahat. Ajuns între IT-iști de America, uite-l peValeriu Nicolaeîntors în țara lui, cu obrazul subțiat că are prea mulți bani și că oameni ca el știu doar de rău și vai. În România, cum altfel? și-a luat-o. În Ferentari ani de zile și-a făcut cucuie. Experiența ghetoului l-a ajutat să ridice, în ani, o oază de bine pentru romii și minoritățile fără speranță ale Ferentarilor. Da, l-am ales pentru campania LOVE STORY EDUCATION-Perspektiva pe Valeriu Nicolae. Pentru a auzi poveștile despre viață, educație, intimitate „de la firul ierbii”.

Fac numai ceea ce vreau să fac. Toleranța mea la „mâncat de rahat” e zero

Reporter: Ești cam belea, ești belea rău de tot. De fiecare dată când ai intrat în sistem (ai fost în Guvern), într-o instituție, nu te-ai lăsat: ori ai ieșit din joc, ori ai protestat până când ai fost dat afară. De ce ești belea?

Valeriu Nicolae:Nu știu, cred că mi se trage de la maică-mea. Și e o metodă de a fi bine cu mine însumi. Da fapt, sună foarte arogant ce fac eu. Fac numai ceea ce vreau să fac. Și-am ajuns cumva să îmi permit să fac numai asta și-atunci toleranța mea la „mâncat de rahat” e zero, de asta prefer să mă dau cu capul de toți pereții, dar să mă simt bine.

La mama, nu exista așa ceva, „stai, că mă discriminează nu știu cine, că nu am putut..”, nu. Dacă nu e O.K. înseamnă că nu te-ai străduit îndeajuns, străduiește-te mai mult.

Reporter: Vorbeai de mama. Care e lecția pe care ți-a predat-o?

Valeriu Nicolae:Că nu există „nu se poate”, există doar „nu vreau”.

Reporter:Cum ți-a predat-o?

Valeriu Nicolae:Ea așa era. Maică-mea a trăit în niște condiții foarte dure și a mers pe ideea asta: dacă muncește suficient de tare și dacă se străduiește îndeajuns de mult, o să se poată. La ea s-a putut. Mama nu mi-a permis niciodată să mă plâng de nimic. La mama, nu exista așa ceva, „stai, că mă discriminează nu știu cine, că nu am putut..”, nu. Nu mergeau lucrurile astea. Dacă nu e O.K. înseamnă că nu te-ai străduit îndeajuns, străduiește-te mai mult.

Mama își făcea foarte multe cucuie și stătea foarte drept

Reporter:Să înțeleg că legea socială pe care ți-a predat-o era cea a țigăniei: „băi, las-o, stai deoparte, dă-te, lasă-ne pe noi, că știm mai bine. Ești plin de de toate, de rele, de crime, ești amprentat cu toate legile nației, lasă-ne pe noi, că noi știm mai bine.” Cum să penetrezi ideea asta? Cum a reușit mama?

Valeriu Nicolae: Făcând foarte multe cucuie și stând foarte drept. Ea nu s-a aplecat niciodată.

Reporter: Cum a putut?

Valeriu Nicolae: Nu știu. Chiar nu știu. Eu nu cred că aș fi rezistat în stres, cum a trăit ea, dar e o femeie extrem de puternică, extrem de încăpățânată, pe care eu o admir foarte tare și-am încercat să o copiez. Reporter:Și ce te-a mai învățat? Ce ți-a mai zis despre tine? Asta a fost lecția cu exteriorul, cum să te lupți cu viața.

Valeriu Nicolae: Multe. Cred că tot ea m-a inspirat și cu privire la gândirea asta de nișă pe care o am eu. Mă uit mereu unde am o nișă și ce pot să fac în nișa mea și în felul ăsta să am un impact cât mai mare. Să faci ceea ce îți place să faci, să îți găsești lucrurile pe care ți le dorești, să simți că ceea ce faci nu e muncă. Simți că ceea ce faci este ceea ce te pasionează și atunci nu mai e muncă. Automat ești bun la ceea ce faci din pasiune.

Mama a fost foarte dură. Pe la 10 ani, m-a luat așa și mi-a explicat foarte clar cum stau lucrurile, cum stă treaba cu sexul.

Reporter: Ți-a predat vreo lecție a intimității, cum să te descurci cu trupul tău?

Valeriu Nicolae: Da. Mama a fost foarte dură. Pe la 10 ani, m-a luat așa și mi-a explicat foarte clar cum stau lucrurile, cum stă treaba cu sexul. M-am speriat. N-aveam nimic de-a face, dar mama mi-a explicat foarte dur, a fost o explicație foarte clară și cred că și foarte pragmatică. În momentul acela, eram nouă într-un apartament de vreo 60 de metri pătrați, iar eu dormeam în pat cu vară-mea, care era la vârsta adolescenței. Cred că asta a motivat-o pe maică-mea: „bă, fii atent!”. Mi-a explicat foarte clar despre ce e vorba. Și mi-a explicat foarte clar că sunt anumite lucruri care mi se pot sparge în cap. Și mi-a dat mult exemple foarte practice, din familie, unde am avut câțiva veri care au fost forțați să se căsătorească foarte devreme.

Reporter: Cât de devreme?

Valeriu Nicolae: Doisprezece ani.

Nu suntem deloc educați, preferăm să ținem de niște tradiții absolut stupide numai ca să ne simțim noi bine

Reporter: De ce se întâmplă acest lucru? Ce-i cu această practică izolată? E o promisiune sau chiar o căsătorie? Și cum poate fi înțeleasă povestea? Văd că e un circ. Cum se căsătoresc doi oameni la vârste fragede, începe. Ce ar trebui înțeles din acest circ mediatic? Pentru că ritualul în sine în comunitate nu e mare lucru. E o practică uzuală.

Valeriu Nicolae: Că nu suntem deloc educați, că preferăm să ținem de niște tradiții absolut stupide numai ca să ne simțim noi bine. Eu știu foarte puțini părinți care discută cu copilul lor despre sexualitate. Și-asta e aberant. De unde vrei să învețe copilul tău despre sexualitate? Școlile sunt îngrozitoare din punctul ăsta de vedere. Sunt profesori pregătiți să predea orice, numai să vorbească despre sexualitate e o chestie dificilă. Nu avem profesori pregătiți psihologic să facă lucrul ăsta, și atunci deseori discuțiile sunt absurde. Și nu-s deloc pe limba copiilor. Eu am un exemplu în Ferentari absolut fabulos. Una dintre fetele cu care am lucrat eu. Îi zic: „băi, tu știi chestiile de copii și așa mai departe?” Și ea zice: „da!” Și atunci o întreb: „Ce anume știi?” – „Păi mi-a zis mama să nu mă pup cu nimeni că așa rămân gravidă.”. Ea era convinsă că dacă se pupă rămâne gravidă. Dacă face orice altceva e O.K. Cam ăsta era nivelul. Și nu e excepțional ceea ce spun. Copiii nu sunt educați pe partea asta și, mai grav, părinții nu sunt educați să discute cu propriii copii.

Căsătoriile copiilor la 10-12 ani pentru mine sunt abuzuri. Oamenii ăia ar trebui să sfârșească în pușcărie

Reporter: Copii care se căsătoresc la 10-12 ani, formula asta „dacă te pupi, prinzi copil” – sunt forme de „fereală”? Adică părinții se feresc să le spună copiilor „uite cum stau lucrurile”, cum a făcut mama ta, și preferă să își închidă copiii în astfel de instituții „ale balivernei”?

Valeriu Nicolae: E o topică foarte dificilă pentru mine. Căsătoriile copiilor la 10-12 ani pentru mine sunt abuzuri. Oamenii ăia ar trebui să sfârșească în pușcărie. Eu nu accept chestia asta, că nu știu ce cultură îmi spune că am voie. Cultura nu ar trebui să restricționeze un drept. Iar dreptul copiilor de a avea o viață normală este dreptul lor. Nu ar trebui cineva să decidă pentru tine la 12 ani că trebuie să te căsătorești, să îți decidă întreaga traiectorie a vieții acolo. Iar abuzurile împotriva puștoaicelor sunt îngrozitoare și de neacceptat.

Reporter: Vorbim de faptul că „așa au prins”. Cum poți să intri cu ceea ce tu ai spus în mentalitatea „domnule, eu așa am prins.”. Eu m-am căsătorit la 10-12 ani, așa fac și pentru copilul meu. Cum scurtcircuitezi acest „luat de drept” cum spui tu?

Valeriu Nicolae: Prin aplicarea legii. Aplicarea foarte dură a legii. Sunt de acord cu intratul legii în funcțiune. Și, de asemenea, cu intratul legii în bătaia copiilor. Eu cred că părinții care își bat copiii ar trebui să intre în pușcărie. Punct. Deci, dacă nu ești capabil să îți disciplinezi copilul de 4-5 ani altfel decât prin bătaie înseamnă că nu ar trebui să fii părinte.

Eu am dat-o în bară în Ferentari de foarte multe ori și am pornit de la foarte multe idei proaste și e destul de greu să accepți că ești prost

Reporter: Aici aș face referire și la tipul tău de educație, tipul tău de a fi educator cu Ferentariul, cu băieții din Ferentari, cu lumea din Ferentari, în care putem vorbi de un tabiet, un proces îndelungat. Ai avut numeroase intervenții. Cum funcționează acest proces îndelungat? Nu este astăzi, nu faci o injecție astăzi, nu te pupi astăzi, ci îl înțelegi pe celălalt și ce ai putea face cu el (dragoste sau sex, ce e) printr-un proces îndelugat.

Valeriu Nicolae: O mulțime de eșecuri. Eu am dat-o în bară în Ferentari de foarte multe ori și am pornit de la foarte multe idei proaste și e destul de greu să accepți că ești prost. Și eu m-am obișnuit să mă văd prost în mod regulat, și-atunci îmi examinez prostiile, tâmpeniile pe care le am în cap, și încerc să schimb lucrurile în așa fel încât să funcționeze. La început, nu m-am gândit deloc la partea sexuală. Nu m-am gândit că ar trebui să avem și un tip de educație sexuală. Mi-am dat seama de treaba asta abia când puștoaicele aveau 14-15 ani și dispăreau. Ghetoul e o lume ciudată. E foarte greu să îi explici unei fete care trăiește în același loc de 20 de metri pătrați, unde sunt și alți 6-7 oameni, unde vede absolut orice, începând cu sex, terminând cu droguri, tot ceea ce se întâmplă se întâmplă acolo, trăiește cumplit, familia are un venit de să zicem maximum 150-200 de euro pe lună. Și vine un „pește” într-o seară și spune: „bă, îți dau 200 de euro pe seară, numai ca eu să te vând la unele dintre cele mai importante hoteluri din București.”. Dacă fata arată bine e destul de greu să o convingi: „nu asta ar trebui să faci.” Și mai sunt și poveștile astea cu saloanele erotice. E una din 100 care își deschide un salon erotic după ce a fost prin străinătate. Pe restul de 99 nu le mai vede nimeni, cele ce au sfârșit fie pe droguri, fie bătute, fie prin pușcării sau pe centură, pe alea nu le vede nimeni. Toată lumea vede fata aia care și-a deschis salon erotic și o duce bine. Și atunci trebuie să discuți cu ele, să le explici foarte dur ce înseamnă să fii prostituată, care sunt riscurile, să discuți cu băieții care sunt riscurile să devii „pește”, care sunt riscurile să fii traficant de droguri. Și nu a fost deloc ușor pentru mine să fac saltul ăsta.

Reporter: De ce? Ce te-a oprit să faci asta?

Valeriu Nicolae: Cred că e o chestie pe care o face fiecare dintre noi, ne imaginăm că lumea e mai bună decât e. Speri să fie altcineva care să o facă în locul tău și nu prea ne place să ne băgăm în mizerie. Nu îți place să vezi lucrurile cele mai negre. Pentru mine, Ferentari a fost o lecție foarte bună de viață.

Reporter: O aveai pe aia de la Craiova, ce-ți mai trebuia și asta?

Valeriu Nicolae: Nu, pe asta cu drogurile nu o aveam deloc. Era altceva. Eu la Craiova am dus-o bine. Taică-miu, alcoolic, dar maică-mea a fost o femeie fabuloasă, la școală am avut profesori fabuloși. Bine, am avut și vreo două situații excepționale, dar în general profesorii mei m-au ajutat foarte mult. Am avut o gașcă de prieteni care s-au purtat întotdeauna foarte bine cu mine. Când am făcut sport, țin minte reacția echipei mele de baschet când m-au înjurat unii. Eu nu aveam nicio problemă că mi-au zis că-s țigan, dar colegii mei au reacționat foarte dur, s-au dus peste spectatori. Și le-am spus: „bă, stați, chiar sunt țigan, deci să ne liniștim.” Am trăit foarte sărac, dar aici e un alt tip de sărăcie. Nu mai e sărăcia sărăcie, ci e o sărăcie etică, o sărăcie morală pe care eu nu am avut-o.

Sărăcia etică

Reporter: De unde vine sărăcia asta etică? Din absența unei Mame?

Valeriu Nicolae: Da, în Ferentari nu prea există modele. Sau există, dar sunt negative. Există modele: Clanul „Ștoacă”, Clanul „Brutarilor”, Clanul „Cămătarilor”, ăștia sunt oamenii de succes pe acolo. Dar, în general, copiii trăiesc în familii monoparentale, părinții lor se duc regulat în pușcărie. Lucrurile sunt complicate, iar ceea ce face lucrurile și mai complicate e că îți dai seama că profesorii care lucrează în școala aia habar nu au de viața copiilor. Au niște așteptări ridicole de la niște copii care trăiesc în niște condiții îngrozitoare și sunt extrem de rari profesorii care să aibă un minim de empatie. Școala nr. 136 schimba la un moment dat, din 52 de profesori, undeva la 46 în fiecare an. Și vorbim de o școală din București. E greu. Au avut un profesor de religie pe care o parte din fete îl acuzau că pune mâna pe ele.

Reporter: Deci, profesorii erau needucați.

Valeriu Nicolae: Da, mai mult decât needucați. Nu numai needucați.

Reporter: Ce e o prostituată de fapt? Ce e un „pește”?

Valeriu Nicolae: Prostituatele de care știu eu nu au crezut că au altă șansă. Credeau că singura lor șansă de a scăpa din condițiile foarte nenorocite în care trăiau era să se vândă pe ele însele. Sunt fete care cred că nu merită să muncești pe 10 milioane la Carrefour, când tu poți să faci 10 milioane pe seară. Fete care au nevoie de un lucru imediat, care nu știu să gândească pe termen mediu, care nu au deloc cultura de a economisi, de a investi în tine, de a avea răbdare, care nu știu valoarea banului, care nu sunt educate în general și care nu au deloc modele. Sau modelele din jurul lor sunt foarte păcătoase. Iar „peștele”, noi avem mai mult tipul ăsta de „loverboy”– băiat care vrăjește o fată, îi zice: „vino cu mine în Anglia, scăpăm de aici”, iar în Anglia: „uite, nu avem bani, fă și tu sex cu ăla și cu ăla”, „… că doar știi că doar eu te iubesc” și nu știu ce. „Peștii” ăia traficanți sunt periculoși. Și în general sunt cei legați de clanurile interlope. Și marea lor majoritate sunt psihopați, oameni care nu simt și pentru care empatia nu există, nu au niciun fel de reacție la emoția altora.

Reporter: Și ăsta ar fi un prag de la care nu te mai poți întoarce, nu?

Valeriu Nicolae: Ce mă sperie pe mine e că nu suntem deloc educați pe partea asta. La noi, toți copiii ar trebui să sfârșească profesori universitari. Noi nu avem educație pe emoție. Eu nu știu niciun profesor care ar putea să înțeleagă rapid că un copil e în depresie sau să priceapă că un copil are deficit de atenție sau să priceapă că se întâmplă ceva cu copilul ăla. În general, oamenii vin acolo, au planul lecției și asta fac. Nu fac nimic altceva, nu se apropie de copii. Am avut profesori care mă chemau pe mine să le disciplinez clasa. Eu, care nu am fost niciodată profesor, trebuia să mă duc și îmi era foarte simplu. Îi disciplinam imediat. Reporter: Ce înseamnă asta?

Valeriu Nicolae: Intri în clasă, îți asumi autoritatea și îi zici: „O.K, ai de făcut 50 de genuflexiuni.” După 50 de genuflexiuni, un băiețel nu mai sare, că îl dor picioarele.

Citește interviurile campaniei PERSPEKTIVA: Love Story Education

Petronela Rotar Cotoban – Românii sunt analfabeți. Funcțional și sexual

Petronela Rotar Cotoban – Despre viol. Victime și vinovați

Andrei Crăciun – Gașca agresivă și crudă mi-a făcut educația sexuală

Andrei Crăciun:Suntem un stat primitiv. Ipocrizia-lege

Andrei Oișteanu: Românii între vaginofobie și ginofobie

Andrei Oișteanu Epoca hippie, sexualitate – riscurile meseriei

Ana Barton și vremea inițierilor

Ana Barton și necesitatea educației de viață privată

Cine este Valeriu Nicolae

citește editorialele din Dilema veche

ajută-l de-ți cere ajutor pentru Clubul său din Ferentari