Sari direct la conținut

Festivalul Neversea 2021, amânat pentru anul viitor. Ce spun organizatorii

HotNews.ro
Festivalul Neversea 2021, amânat pentru anul viitor. Ce spun organizatorii

Festivalul Neversea a fost amânat pentru 2022, anunță organizatorii, care spun că decizia a fost luată din cauză că timpul a fost prea scurt pentru ca evenimentul de la malul mării să fie ținut în cadrul actualelor condiții de pandemie.

Anunțul vine în condițiile în care, în luna mai, organizatorii spuneau că Neversea, care urma să aibă loc în luna iulie pe plajă la Constanţa, va fi reprogramat tot în acest an, fără a avansa însă o dată.

Potrivit unui mesaj postat vineri pe Facebook, ”din cauza timpului extrem de scurt pentru organizarea festivalului în actualele condiții de pandemie, am fost nevoiți să luăm cea mai dificilă decizie de până acum. După o analiză atentă a opțiunilor noastre, printre care s-a numărat și mutarea Neversea în toamnă, am decis să nu obligăm pe nimeni să facă vreun compromis în privința experienței avute – fie el spectator, membru al echipei tehnice sau artist”.

Organizatorii spun că au ”făcut tot ce le-a stat în putință (și chiar mai mult)” pentru ca evenimentul să se țină anul acesta, însă au fost nevoiți să renunțe.

Cei care și-au cumpărat deja bilete pentru Neversea 2021 vor fi informați prin email în privința opțiunilor lor, se mai spune în mesaj.

Premierul Florin Cîțu a spus de mai multe ori că, deși au fost ridicate o parte dintre restricții, marile festivaluri, precum Untold și Neversea, vor putea fi organizate, cel mai probabil, după 1 august.

În luna mai, organizatorii Festivalului Electric Castle au anunțat că evenimentul nu va avea loc nici în acest an, ediția a opta fiind amânată pentru 2022.

Referințe:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro