Sari direct la conținut

Festivalul Super9, 30 august – 5 septembrie: Într-o lume liberă, adolescenții vor libertate. Uite, vino, să vezi tupeu

HotNews.ro
Festivalul Super 9 începe astăzi, Foto: Hotnews
Festivalul Super 9 începe astăzi, Foto: Hotnews

Festivalul Super9 începe astăzi și ține până duminică, 5 septembrie. Este festivalul de arte făcute de adolescenți. La școală, la liceu nu se fac poezie, film, teatru, artă, muzică. Aici da. Timp de un an sunt workshopuri de creative writing, de poezie, de film și-n săptămâna de festival se văd operele proiectate, recitate, reprezentate. Simplu? Nu-i așa de simplu. Dar paradoxal, într-o lume liberă Festivalul Super vrea libertate. Cine vă ia libertatea? Păi, vorba spusă strâmb, gândul fără speranță de îndreptare al părintelui, al profesorului.

Privește campania Festivalului Super9 #olumesuper9. Vei vedea acest simplu lucru: adolescenți liberi vor libertate. Cu cât lumea este mai liberă (și este liberă) cu atât stai să te gândești de unde vin astfel de declarații.

Erika – Interact Timișoara

Tineri pentru tineri:

Fabian Leiba, participant la atelierul de film la Super8 și participant cu un videopoem la Super9, cum ar arăta #OLumeSuper9 ideală.

Ori, fiecare dintre declarații vorbesc de întâlnirea și lupta asta cu prejudecățile.

Sunt declarații de independență față de felul strâmb în care educația se face. Da cea dată cu polonicul la școală și cea venită „cu dragoste” de la părinți.

O lume strâmbă construiește o lume și mai strâmbă. O prejudecată naște prejudecată. Poate artele exercitate cum se cuvine în școală, în liceu ar face o lume super, o lume mai bună.

Poate, atâta timp cât artele și adolescenții nu cresc împreună nestingheriți, nu știm.

Ca-ntr-o reclamă tâmpă putem spune: pentru toate astea există SUPER Festivalul ajuns la ediția a 9-a. Și da, cam așa stau lucrurile.

Există Festivalul Super de 9 ani, da, unde libertatea este principiul suprem. Dintr-un festival de film a ajuns unul al artelor. Și cine vede programul asta vede. Și motivul îl reprezintă nevoia adolescenților de a-și arăta și exercita instinctele creative în toate artele.

Cine vrea să vadă puterile adolescenților exercitate în forma artelor, Super este locul. Le vezi artele, desene, colaje, filme, poezii și vezi ce au ei în minte, vezi cum fixează ideile și bănuielile despre o lume pe care n-o știu destul, dar pe care ei o vor cuceri, de ce nu, chiar, răsturna.

PROGRAMUL Super9, 30 august – 5 septembrie, Roaba de Cultura + Krănuț.

Repet, în plină libertate (să spunem că viața pe internet dă o asemenea copleșitoare libertate) adolescenții declară că Super festivalul este cu adevărat oaza de libertate. Aici, la Super își dau seama ce lipsește lumii și îți arată cum își exercită dreptul la libertate.

Sunt filme de scurt metraj în fiecare zi. “Marfă” nouă, nemaivăzută. Este poezie, vreo 2 seri. Este muzică și teatru. Este expoziție. Anul acesta libertatea este de a nu uita nicio artă pe afară. Și a da arta pe mâna adolescenților. Știu sigur ce să facă cu ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro