Sari direct la conținut

Fetele într-o țară, la școală. Mama cu serviciul în America. Tatăl singur acasă, în România. Cum poate rezista o astfel de familie?

HotNews.ro
Cei patru membri ai familiei Solomon au rămas la fel de apropiați, chiar dacă au ajuns să trăiască în țări sau pe continente diferite. FOTO: Arhiva familiei
Cei patru membri ai familiei Solomon au rămas la fel de apropiați, chiar dacă au ajuns să trăiască în țări sau pe continente diferite. FOTO: Arhiva familiei

Ramona (48 ani) și Cristi Solomon (49 ani), alături de cele două fiice ale lor, Clara și Rarinca, duceau, până acum câțiva ani, viața unei familii obișnuite din București: casă – serviciu – școală – hobby-uri – activități de familie. Și erau mereu împreună. Sunt și astăzi o familie foarte unită, numai că acum îi despart granițele de pe două continente: fetele sunt plecate la studii în Danemarca, mama este la New York pentru un proiect legat de serviciu, iar tatăl a rămas acasă, în România.

Cum reușesc să păstreze vie legătura dintre ei între atâtea fusuri orare și cum s-au adaptat cele două tinere la viața de student în străinătate? „A fost dureros, cu multe noduri înghițite, multe lacrimi, dar comunicarea a fost bună și ne-a ajutat să trecem peste perioada asta”, mărturisește Ramona, mama fetelor.

Școala și învățămintele de acasă

Clara și Rarinca Solomon (22 și 20 ani) sunt astăzi studente în Danemarca. Mai întâi (în anul 2022), a plecat sora cea mare să studieze la University College Absalon. Doi ani mai târziu, a plecat și mezina. Dacă prima a ales să urmeze cursurile unei facultăți care o pregătește să devină profesoară, Rarinca studiază biotehnologiile.

Fetele și-au găsit ușor drumul în viață, mai ales că au fost „niște copii foarte buni”, după cum spun părinții, foarte organizate și dornice să învețe mereu lucruri noi. Mama lor, Ramona, își amintește ușor nostalgică despre copilăria fetelor sale, care au făcut înot de performanță, sport care, este convinsă, le-a oferit o anumită structură și disciplină: „Înotul le-a ajutat să fie foarte bine organizate și metodice la școală. Nu a fost nevoie să le controlez prea des ghiozdanele, ele știau clar ce au de făcut”.

Citește continuarea articolului AICI.

INTERVIURILE HotNews.ro